DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Moment inedit cu familia regală: principesa Margareta prezintă știri la televiziune

click.ro
Margareta si Radu Duda

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi Principele Radu au vizitat Televiziunea Română, luni, şi au intrat în rolul de prezentator, înregistrând câte o ştire. Vizita regală a fost făcută în urma celor 12 zile de transmisii live realizate de televiziunea publică, din timpul funeraliilor Regelui Mihai I al României.

Citește și: Liviu Dragnea îl CONTRAZICE pe Victor Ponta: neagă întâlnirile de la SRI cu Laura Codruța Kovesi

Potrivit Televiziunii Române, vizita a fost făcută „în semn de preţuire faţă de profesionalismul de care echipa TVR a dat dovadă în cele 12 zile de transmisii live din timpul funeraliilor Regelui Mihai. Atunci, zeci de jurnalişti, producători, operatori şi regizori TVR au asigurat imagini în timp real”.

De asemenea, Familia Regală şi-a exprimat, în numeroase ocazii, aprecierea pentru realizarea emisiunii „Ora Regelui”, singura emisiune din România care reflectă activitatea Casei Regale. Lansată la 7 iulie 2012, „Ora Regelui” a înregistrat până acum peste 250 de ediţii.

Însoţiţi de Doina Gradea, Director General Interimar al SRTv, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Radu au vizitat studiourile şi au cunoscut echipa TVR.

Prima oprire a celor doi a fost în Studioul Tudor Vornicu, unde au văzut decorul emisiunii „Starea naţiei” şi au aflat cum se realizează producţia prezentată de Dragoş Pătraru.

Înainte de a vizita Expoziţia TVR60, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu s-au întâlnit cu un grup de copii de la şcoala Olga Gudynn, veniţi să afle istoria televiziunii publice. 

Custodele Coroanei şi Principele Radu au vizitat apoi redacţia Ştiri şi studioul de unde se transmit jurnalele Ştirilor TVR. Majestăţile Lor au făcut cunoştinţă cu reporterii TVR veniţi de pe teren, cu editorii, cu redactorii ştirilor interne şi externe, cu producătorii jurnalelor şi cu Romeo Stancu - cameramanul care a filmat din maşină întreg traseul cortegiului funerar.

În regia studioului de Ştiri, Majestatea Sa Margareta s-a arătat fascinată de pupitrul video şi a dorit să ştie cum se schimbă cadrele în emisie.

Apoi, în studioul Ştirilor, Custodele Coroanei şi Principele Radu au intrat în rolul de prezentator, înregistrând câte o ştire: despre doi adolescenţi pasionaţi de robotică, care vor să rămână acasă şi să născocească maşinării care să-i ajute pe oameni (Majestatea Sa), şi despre standul României la Salonul de carte de la Paris (Principele Radu).

După aceea, în Studioul Pangrati, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu s-au întâlnit cu Ioana Voicu, Nuami Dinescu şi Florina Constantinescu, prezentatoarele emisiunii „Se zice că...”, de la TVR 2, care pregăteau emisia de a doua zi, şi cu Marina Almăşan şi Claudiu Bleonţ, care urmau să intre în direct cu emisiunea „Femei de 10, bărbaţi de 10”. 

La finalul vizitei, Directorul General Interimar Doina Gradea a oferit Familiei Regale o colecţie de DVD-uri cu înregistrările mai multor concerte regale, precum şi „Ultimul dar”, un film cu Regele Mihai despre marea sa pasiune – maşinile -, realizat de jurnalistul Bogdan Şerban Iancu.

Momente şi impresii ale vizitei regale vor putea fi urmărite la Telejurnalul TVR 1, de la ora 20.00, dar şi la „Ora Regelui”, sâmbătă, 24 martie, ora 15.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.