DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Moment ISTORIC: România a preluat OFICIAL preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în cadrul CAG

Romania UE

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a preluat oficial, marţi, mandatul de Preşedinte al Consiliului Afaceri Generale, la finalul reuniunii miniştrilor pentru afaceri europene care a avut loc la Bruxelles.


Un punct important pe agenda de discuţii la reuniunea CAG l-a constituit Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, în pregătirea dezbaterii liderilor europeni de la Consiliul European din 13-14 decembrie 2018.

CITESTE SI: Ce trebuie să bei pentru un ficat sănătos: Șapte ceaiuri care înlătură acumulările de grăsime

Potrivit unui comunicat al MAE transmis marţi STIRIPESURSE.RO, Ciamba e apreciat, în intervenţia sa, eforturile depuse de Preşedinţia Austriei pe acest dosar, subliniind că România este pregătită să menţină acelaşi ritm susţinut al discuţiilor care să conducă la realizarea de progrese consistente pe durata mandatului său. 

În egală măsură, a fost evidenţiată necesitatea ca noul buget al Uniunii să fie deopotrivă ambiţios şi echilibrat şi să reflecte atât nevoia de susţinere în continuare a obiectivelor de creştere şi convergenţă, precum şi necesitatea oferirii unui răspuns eficient la provocările actuale. De asemenea, ministrul delegat a accentuat faptul că avansarea substanţială a negocierilor în acest dosar depinde, în mare măsură, de angajamentul constructiv al tuturor statelor membre şi al instituţiilor europene în proces. 

De asemenea, miniştrii pentru afaceri europene au abordat, în pregătirea reuniunii Consiliului European din decembrie, şi celelalte subiecte aflate pe agenda liderilor, cu accent pe aspectele vizând piaţa internă, migraţia, Uniunea Economică şi Monetară şi relaţiile externe ale Uniunii. 

În raport cu agenda Consiliului European, Ciamba a subliniat importanţa transmiterii unui mesaj puternic al Consiliului European în sprijinul eforturilor de consolidare a Pieţei Interne şi a evidenţiat principiile care trebuie să stea la baza formulării unei viziuni post-2020 asupra Pieţei Interne, respectiv prezervarea libertăţilor fundamentale, eliminarea barierelor şi creşterea capacităţii de răspuns la provocările digitale.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluirea psihologului: ‘Secretele’ pe care adulţii trebuie să le ‘fure’ de la copii

Totodată, ministrul delegat a făcut referire la necesitatea continuării eforturilor în direcţia unei abordări cuprinzătoare a migraţiei, pornind de la obiectivele formulate în cadrul Consiliul European din iunie 2018, exprimând, în context, disponibilitatea României de a continua eforturile preşedinţiilor anterioare în acest dosar. El a subliniat importanţa discuţiilor cu privire la evoluţiile recente din Marea Azov, precum şi cu privire la măsurile de combatere a dezinformării, acest ultim aspect constituind o prioritate de agenda Preşedinţiei României la Consiliul UE. 

"În plus, miniştrii au avut un schimb de vederi pe următoarele subiecte: Semestrul European 2019 cu accent pe elementele din Analiza Anuală a Creşterii publicate de către Comisia Europeană, statul de drept în Polonia şi valorile Uniunii-Ungaria, precum şi rezultatele Conferinţei privind subsidiaritatea, desfăşurate în perioada 15-16 noiembrie 2018, la Bregenz, în Austria", se menţionează în comunicat. 

În cadrul reuniunii, au fost adoptate în mod formal, fără dezbatere, concluziile Consiliului UE pe marginea rapoartelor Comisiei Europene pentru România şi Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, publicate la 13 noiembrie 2018, concluziile fiind anterior convenite la nivel tehnic.

CITEȘTE ȘI: Probleme cu routerul wireless? De ce e bine să-l scoţi periodic din priză câte 10 secunde .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.