Momentul în care un șofer intră din greșeală cu maşina într-un restaurant din Băile Herculane - VIDEO

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 18-02-2024

Actualizat: 19-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un şofer în vârstã de 48 de ani din Cluj a intrat cu maşina în restaurantul unui hotel din staţiunea Băile Herculane, după ce a apăsat din greșeală pedala de accelerație, conform radioresita.ro.

„Polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați despre faptul că o persoană a intrat cu autoturismul în restaurantul unui hotel din localitate. Din verificările efectuate s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 48 de ani din județul Cluj se afla staționat cu autoturismul în parcarea privată a hotelului respectiv, din neglijență, ar fi accelerat autoturismul, moment în care a pătruns cu acesta pe ușa de acces în interiorul restaurantului, distrugând mai multe mese și scaune, precum și alte bunuri”, au transmis polițiștii.

Soția lui, care abia coborâse, a căzut, iar autoturismul a intrat prin vitrină în restaurant. Atât șoferul, cât și copilul său, aflat pe bancheta din spate a mașinii, au scăpat teferi. Bărbatul va trebui să achite pagubele provocate.

În restaurant nu se aflau clienți în momentul incidentului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri