Moneda Euro creşte pe fondul crizei din Ucraina

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 22-07-2014

Actualizat: 22-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Pieţele financiare de la Bu­cureşti au reintrat din nou sub o uşoară presiune odată cu escaladarea conflictului din Ucraina şi reapariţia nervozităţilor pe pieţele financiare mondiale, cursul leu/euro apropiindu-se luni de pragul de 4,45 lei/euro, un nivel care nu mai fusese testat din aprilie. În ultimele zece zile cursul a crescut cu 1,4%, o variaţie destul de importantă.


Bursa de la Bucureşti, măsurată prin indicele BET al principalelor zece acţiuni, a pierdut 1% săptămâna trecută, iar ieri a mai marcat un uşor declin de 0,1%. Singurul lucru pozitiv în acest context este faptul că BNR ţine dobânzile la lei jos.

Reinflamarea tensiunilor din Ucraina, dar mai ales a celor dintre Rusia şi Occident după de separatiştii proruşi din estul ţării care au doborât joi cu o rachetă un avion al Malaysia Airlines, vine în contextul în care pieţele din regiune începuseră să resimtă încă de la începutul săptămânii trecute o reducere a apetitului pentru risc al investitorilor străini, scrie Ziarul Financiar. Investitorii văd din nou în aur un refugiu, cotaţia acestuia câştigând 1% în doar trei zile.

Analiştii spun că în contextul ultimelor evoluţii este inevitabil ca pragul de 4,45 lei/euro să nu fie atins, dar se aşteaptă la stabilizarea situaţiei după depăşirea acestui nivel. Euro nu mai trecuse peste 4,45 lei din 30 aprilie. BNR a publicat ieri un curs de 4,4488 lei/euro, cu aproape un ban peste nivelul de vineri, dar la finalul şe­din­ţei cotaţiile pe piaţa interbancară erau sub acest nivel. „Cele mai recente mişcări ale cursului sunt în zona 4,45 lei/euro, ceea ce infirmă ideea noas­tră anterioară conform căreia leul va atinge pragul de 4,35 unităţi/euro înaintea celui de 4,45 unităţi/euro. Totuşi, pe termen scurt observăm că leul nu a depăşit în mod semnificativ pragul res­pectiv odată ce acesta a fost spart şi ne aş­tep­tăm la o oarecare stabilitate în următoarele sesiuni“, comentează Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank.

Leul coborâse până la un minim de 4,38 unităţi/euro la începutul lunii iunie, dar a înregistrat o depreciere neaşteptată săptămâna trecută pe fondul unor tensiuni regionale generate de o criză bancară în Bulgaria, unde a patra mare bancă a dat faliment, tensiuni care s-au reflectat inclusiv în slăbirea celorlalte monede din regiune, precum zlotul sau forintul.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri