DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Monica Macovei face scandal: 'Să se facă publice'

monica macovei m10 agerpres

Monica Macovei face scandal. Şeful M10 se ia de cei de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

"Partidul M10 consideră inacceptabilă eludarea spiritului legii prin abuzul de "lucrări ştiinţifice" scrise de condamnaţii pentru corupţie. În acest sens, Partidul M10 a trimis o solicitare către Administraţia Națională a Penitenciarelor pentru a obţine informaţii cu privire la numărul de cereri care au fost înregistrate la penitenciarele din toată țara pentru reducerea pedepselor, cu motivația redactării unor lucrări științifice, și rezultatul cererilor de reducere a pedepselor.

"Dorim să atragem public atenţia, atât autorităţilor competente, cât şi electoratului, că, sub aparenţa conceperii unor "lucrări ştiinţifice", corupţii României sunt puşi în libertate înainte de a-şi ispăşi pedepsele", spune Monica Macovei, membru al conducerii Partidului M10. "Considerăm că această formă de reducere a pedepsei este o încălcare a spiritului legii. Condamnaţii pentru corupţie sau fapte asociate corupției nu trebuie să se întoarcă mai repede la banii şi bunurile obţinute prin corupţie sau furt din banii publici", adaugă Macovei.

Partidul M10 militează pentru aplicarea cu intransigenţă maximă a legilor anticorupţie şi cheamă autorităţile şi societatea la toleranţă zero atât în ceea ce priveşte actele de corupţie, cât şi în ceea ce priveşte persoanele corupte. Poziția politică a Partidului M10 este că pentru infracțiunile de corupție sau fapte asociate corupției trebuie interzise pedepsele cu suspendare. Corupții trebuie să își execute pedepsele în închisoare și, în toate cazurile, trebuie aplicată confiscarea extinsă a bunurilor și averilor care nu pot fi justificate prin venituri legale", se arată într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.