Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea al calificărilor, la Hobart, în timp ce Ana Bogdan a fost eliminată în primul tur

www.agerpres.ro
Monica Niculescu

Monica Niculescu, locul 79 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-0, pe australianca Alison Bai, locul 481 WTA, beneficiară a unui wild card, în primul tur al calificărilor turneului de la Hobart, cu premii de 250.000 de dolari.

Pentru a ajunge pe tabloul principal, Niculescu va trebui să treacă şi de rusoaica Alla Kudriavţeva, locul 356 WTA.

În schimb, Ana Bogdan, locul 105 WTA şi cap de serie numărul 10 în calificări, a fost învinsă, în prima manşă, cu scorul de 7-6 (4), 7-6 (6), de australianca Naiktha Bains, locul 368 WTA.

Pe tabloul principal sunt alte trei românce, Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 43 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 56 WTA.

Cîrstea, a treia favorită, va evolua cu o jucătoare venită din calificări, la fel Irina Begu, cap de serie numărul 6. În schimb, Buzărnescu va da piept cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 38 WTA şi cap de serie numărul 4.

Favorită principală este Shuai Zhang, locul 35 WTA, iar cap de serie numărul 2 este belgianca Elise Mertens, locul 36 WTA.

Partidele de pe tabloul principal al turneului din Tasmania vor începe duminică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.