DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Monica Niculescu şi Jelena Ostapenko s-au calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Doha

Monica Niculescu

Perechea româno-letonă Monica Niculescu/Jelena Ostapenko va juca finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Doha (WTA), dotat cu premii totale de 565.530 dolari, după ce a întrecut, joi, cuplul ceh Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 2-6, 6-3, 10-8, în penultimul act al competiţiei.

Niculescu şi Ostapenko au reuşit să le învingă pe principalele favorite după o oră şi 18 minute de joc, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ion Iliescu: ‘Situația în care se află țară necesita o comunicare mai deschisă între forțele politice și între cetățeni și factorii sociali’


Krejcikova şi Siniakova, duble campioane de Mare Şlem, după titlurile obţinute împreună în 2018, la Roland Garros şi Wimbledon, au jucat finala anul acesta la Australian Open, iar Krejcikova a obţinut titlul la dublu mixt la Melbourne, alături de americanul Rajeev Ram.

Începutul semifinalei a fost unul echilibrat, dar favoritele au reuşit să câştige patru ghemuri consecutive de la 2-2 şi şi-au adjudecat primul set cu 6-2. Actul secund a fost echilibrat până la 3-3, după care Niculescu şi Ostapenko au reuşit să joace mei bine şi să profite de erorile adversarelor, câştigând cu 6-3.

Echilibrul a fost nota dominantă şi în super tiebreak, în care s-a mers cap la cap până la final, dar de la 4-4 nu a mai funcţionat serviciul de nicio parte, cu excepţia ultimului punct, care a făcut diferenţa (10-8).

În finală, Niculescu şi Ostapenko le vor înfrunta pe favoritele numărul doi, Nicole Melichar (SUA) şi Demi Schuurs (Olanda), care au trecut în penultimul act de perechea Andreja Klepac (Slovenia)/Sania Mirza (India), cu 7-5, 2-6, 10-5.

Monica Niculescu şi Jelena Ostapenko şi-au asigurat un cec de 17.750 dolari şi 305 puncte WTA la dublu.

Monica are 9 titluri WTA la dublu şi alte 17 finale jucate, în timp ce Jelena are 3 titluri (la Doha în 2018) şi 3 finale (Doha 2020).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.