MONSTRU Un bărbat de 33 de ani și-a violat de mai multe ori fiicele vitrege, în vârstă de 11 şi 13 ani

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 14-11-2021

Actualizat: 14-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Curtea de Argeş, a fost arestat pentru viol, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş stabilind în urma cercetărilor că acesta şi-ar fi abuzat sexual fiica vitregă de 11 ani, iar în perioada septembrie-decembrie 2020, ar fi abuzat sexual, în repetate rânduri, o altă fiică, tot vitregă, în vârstă de 13 ani.

Pentru administrarea probatoriului, în dimineaţa zilei de 12 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş şi Serviciului Criminalistic, au efectuat o percheziţie domiciliară, la domiciliul bărbatului din Curtea de Argeş, fiind ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie, informează un comunicat transmis duminică de către IPJ Argeş.

După administrarea probatoriului, în ziua de 12 noiembrie a.c., bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în faţa instanţei, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, mai menţionează sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri