Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moromeţii ar putea reveni pe ecrane într-un al treilea film - Ce face regizorul primelor două filme din serie

romaniatv.net
morometii 2

Cineastul Stere Gulea lucrează la finalizarea poveştii Moromeţilor, aflându-se în prezent în faza de cercetare şi scriere a scenariului, după cum a declarat luni pentru NEWS.ro.

Stere Gulea a adaptat primul roman „Moromeţii” al lui Marin Preda în 1987. Din distribuţie au făcut parte Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu, Florin Zamfirescu şi Gina Patrichi. Trei decenii mai târziu, a lansat „Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele, Iosif Paştină, Dana Dogaru şi Oana Pellea în distribuţie.

Al doilea film a fost lansat pe 16 noiembrie 2018 şi a generat încasări de 3,7 milioane de lei, fiind vizionat în cinematografe de peste 192.000 de spectatori, potrivit cifrelor Cinemagia.

Citeşte şi: Kirk Douglas, aniversare discretă la împlinirea vârstei de 103 ani

„Lucrez acum la un scenariu. Vreau să închei povestea cu anii 1950, povestea Moromeţilor. Cercetez mai multe cărţi despre acea perioadă, despre comunism. Mi-am fixat un fel de datorie, mai ales după «Moromeţii 2». Văzând interesul şi discuţiile stârnite, mi-am zis să încerc”, a declarat Stere Gulea pentru News.ro. „Sunt în faza scrierii scenariului şi voi vedea dacă iese ceva care să mă convingă. Mai am mult de lucru”, a completat el.

Filmul „Moromeţii 2”, producţie Libra Film, îl are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945 - 1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Tensiunile continuă între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi.

Dacă primul film a fost o adaptare fidelă a romanului lui Marin Preda, continuarea are la bază un scenariu inspirat din volumul al doilea, din „Viaţa ca o pradă” şi publicistica lui Preda.

Stere Gulea, născut pe 2 august 1943, a mai regizat filme precum „Iarba verde de acasă” (1977), „Piaţa Universităţii, România” (1991), „Stare de fapt” (1996) şi „Sunt o babă comunistă” (2013). Între 1990 şi 1995, a fost decanul Academiei de Teatru şi Film, apoi, din 1996, a fost timp de doi ani director general interimar al Televiziunii Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.