Rusia nu este implicată în ''traficul'' de migranţi organizat de Belarus spre Uniunea Europeană (UE), însă ea are o "capacitate de influenţă" asupra Minskului pentru a-i pune capăt, a afirmat joi secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Clement Beaune, informează AFP.
"În privinţa Rusiei, nu avem elemente care să arate o complicitate în această afacere", a declarat Clement Beaune pentru postul BFMTV şi radioul RMC.
"Este evident că dacă Rusia nu este o parte a problemei, ea este cel puţin o parte a soluţiei, pentru că dependenţa Republicii Belarus de Moscova este tot mai puternică", a subliniat el. "Există o capacitate de influenţă evidentă a Rusiei asupra Belarus pentru a ajuta la oprirea acestui trafic şi prin urmare noi trebuie să utilizăm acest canal", a insistat el, acuzând Minskul că îi foloseşte pe migranţi pe post de "carne de tun".
Parisul intenţionează să transmită acest mesaj în timpul unei întrevederi pe care o vor avea vineri, la Paris, miniştrii de externe şi ai apărării ai Franţei şi Rusiei.
Cancelarul federal german Angela Merkel i-a cerut la rândul său, miercuri, preşedintelui rus Vladimir Putin să acţioneze împotriva "instrumentalizării" migranţilor de către regimul din Belarus.
Polonia, aflată în primă linie în criza cu Minskul, l-a acuzat marţi pe preşedintele rus că este "comanditarul" valului de migranţi spre UE.
Europenii îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de faptul că alimentează această criză a migraţiei pentru a se răzbuna pentru sancţiunile europene, impuse după realegerea lui contestată şi reprimarea brutală a opoziţiei în ţara sa.
Cele 27 de ţări membre ale UE urmează să discute luni noi sancţiuni la adresa regimului lui Aleksandr Lukaşenko.
"Ceea ce se poate face este să sancţionăm un anumit număr de entităţi, de întreprinderi care organizează traficul", a spus Clement Beaune, menţionând aeroportul de la Minsk şi mai multe companii, în special aeriene.
Clement Beaune a evocat în treacăt o "problemă probabilă" cu compania Turkish Airlines, afirmând că, în cazul ei, sancţiunile "nu sunt pe ordinea de zi". "Există o muncă diplomatică pentru a-i cere Turciei ca zborurile să fie mai puţin frecvente sau suspendate", a spus el. Însă, "pentru moment", contrar precedentelor crize ale migraţiei la frontiera cu Grecia, "nu ei (turcii) sunt cei care organizează traficul", a adăugat secretarul de stat francez.
Moscova este o parte a soluţiei, nu a problemei migranților (oficial francez)
Articole Similare

2.647
Agenții care au aruncat SUA în aer vin acum în Europa, la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului
2.647

3.166
VIDEO Momentul viral în care premierul britanic îl imită pe Macron: a purtat ochelari de aviator și a salutat publicul în franceză
3.166

4.529
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
4.529

65
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
65

3.311
Gafă uriașă la Moscova: Rusia recunoaște din greșeală că Ucraina a scufundat nava-amiral 'Moskva'
3.311

77
Haos în SUA din cauza vremii extreme: furtuna de gheață provoacă pene masive de electricitate
77

1.262
VIDEO Noapte de groază în Ucraina: Rusia a atacat cu 165 de drone - copii printre răniți și pagube majore
1.262

1.292
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.292

51
Emmanuel Macron îi va primi miercuri pe șefa guvernului danez și pe premierul Groenlandei
51

2.575
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
2.575

3.151
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
3.151

4.246
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
4.246

5.721
VIDEO Franța vine cu un răspuns categoric, după afirmațiile controversate ale șefului NATO: Europa nu se poate apăra singură
5.721

















Comentează