Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moștenitorii lui Michael Jackson și Disney au ajuns la o înțelegere în procesul privind imaginea cântărețului

infomusic.ro
michael jackson

Administratorii averii lui Michael Jackson și compania Walt Disney au ajuns la o înțelegere în procesul în care se reclamase folosirea imaginii cântărețului într-un material special, arată Variety, potrivit MEDIAFAX.

Moștenitorii lui Michael Jackson și cei de la The Walt Disney Company se judecau din cauza unei emisiuni de la ABC-TV, The Last Days Of Michael Jackson (Ultimele zile ale lui Michael Jackson). Administratorii averii cântărețului au reclamat faptul că imaginea și muzica lui Jackson au fost folosite fără a li se cere acordul.

Citește și: Adriana Săftoiu face PRAF conducerea PNL: Îmi este rușine! Ne încălcăm toate principiile!

Reclamanții au acționat în justiție în luna mai 2018. Imagini din videoclipuri, din concerte și secvențe de documentar ca și alte elemente ce țin de moștenirea cântărețului au fost folosite în emisiunea de la ABC.

Cei de la BBC au renunțat la folosirea imaginii cântărețului în imaginile promoționale, dar au precizat că materialele care apar în emisiune intră sub incidența ”folosirii cu bune intenții” (fair use) lucru recunoscut de legislația în domeniul drepturilor de autor.

Procesul trebuia să înceapă în decembrie dar cele două părți au depus o notificare prin care stabileau că s-a ajuns la o ”înțelegere amiabilă”.

La sfârşitul anului 2018, Michael a fost declarat artistul cel mai bine plătit după moarte din ultimii 60 de ani.

Lui Michael Jackson i-au fost aduse, de-a lungul timpului, numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari. În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea tot 13 ani. În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise. Robson şi Safechuck sunt protagoniştii documentarului lui Dan Reed, ”Leaving Neverland”. Filmul, lansat în 2019, a provocat interzicerea pieselor lui Michael Jackson la mai multe posturi de radio din lume.

Vezi si: VIDEO Vladimir Putin a decretat, în celebra conferință de presă de sfârșit de an: 'Nimeni nu trebuie să se atingă de Lenin'

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra. Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.