Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Dezbateri aprinse la moțiunea împotriva lui Daea - Deputat PSD: Cei de la USR ştiu că vaca nu e vacă şi boul nu e bou; sunt gen neutru

Facebook
Petre Daea

Deputatul PSD Florin Barbu a declarat marţi că reprezentanţii USR ştiu "că vaca nu e vacă şi boul nu e bou, sunt gen neutru" şi a adăugat că pentru aceştia România rurală "era pesedistă şi trebuia distrusă", anunță Agerpres.

"Cei de la USR ştiu că vaca nu e vacă şi boul nu e bou. Sunt gen neutru. De la asta or fi început discuţiile cu fermierii, atunci când s-au gândit să le apere ei, tocmai ei, drepturile, şi spun tocmai ei pentru că niciodată până azi nu au fost interesaţi de fermierii români. Şi nu uităm că pentru ei România rurală era pesedistă şi trebuia distrusă. Să nu uităm că au uitat-o atunci când au dus fiţuica PNRR la Bruxelles.

'Îi întreb pe cei care astăzi aruncă cu mizerii în Petre Daea, ministrul Agriculturii, au văzut vreodată vreo staţie de irigaţii, un canal de apă'

Îi întreb pe cei care astăzi aruncă cu mizerii în Petre Daea, ministrul Agriculturii, au văzut vreodată vreo staţie de irigaţii, un canal de apă. Au coborât de pe trotinetă să vadă cum arată un tractor sau o combină? Au fost vreodată pe câmp să vadă cum este solul, cum este floarea de rapiţă, bobul de grâu sau seminţele de floarea soarelui? Da, ştiu, au fost pentru selfie de sezon. Dragi colegi de la USR, agricultura este mult mai mult de atât. Vorbiţi de România, grânarul Europei. Tocmai generaţia pe care o huliţi, din care face parte şi Petre Daea, a făcut din România grânarul Europei", a spus Barbu în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Autorităţile vor remedia şi vor veni cu soluţii la problemele fermierilor cu privire la cerealele care vin din Ucraina

El a adăugat că autorităţile vor remedia şi vor veni cu soluţii la problemele fermierilor cu privire la cerealele care vin din Ucraina şi care îi afectează pe toţi fermierii din regiune.

"Voi ce faceţi? Veniţi cu fiţuici electorale şi ne faceţi să pierdem timpul discutând despre nişte texte copiate, lozinci pentru agricultura românească, despre care voi habar nu aveţi. Şi până studiaţi şi vă lămuriţi că vaca e chiar vacă şi boul e bou, până veţi şti ce gust are o roşie românească şi când se cultivă grâul, lăsaţi-l pe nea Petrică să îşi facă treaba. Dacă a învăţat el şi acum social media vă face praf pe un live pe Facebook din orice lan de grâu, porumb, rapiţă şi vă dă exact producţia la hectar, pentru că aceasta înseamnă să fii profesionist, să iubeşti pământul care ne dă roade şi ţara ta", a menţionat Barbu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.