Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat marți că va depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, ca reacție la angajarea răspunderii executivului asupra pachetului fiscal supranumit „legea austerității”. Documentul, redactat într-un registru vehement, va fi susținut nu doar de parlamentarii AUR, ci și de cei din Alianța Întâi România, structură parlamentară informală formată din foști membri ai SOS România și ai partidului POT.
Pentru ca moțiunea să poată fi depusă, sunt necesare cel puțin 117 semnături. Potrivit surselor politice, AUR și aliații săi au deja asigurate aproximativ 160 de semnături, depășind cu confort pragul necesar. Dacă documentul va fi depus în cursul zilei, el ar urma să fie citit marți în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca votul decisiv să aibă loc vineri, 11 iulie. Pentru ca moțiunea să ducă la demiterea Guvernului, va fi nevoie de 233 de voturi favorabile, ceea ce presupune atragerea unui număr semnificativ de parlamentari din actuala coaliție de guvernare.
George Simion cheamă „poporul” să participe la deznodământ
Președintele AUR, George Simion, a confirmat inițiativa printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care a transmis că moțiunea din Parlamentul României face parte dintr-o acțiune coordonată cu europarlamentarii AUR, care au avut o inițiativă similară și în Parlamentul European împotriva președinta Comisiei Europene. „Moțiuni de cenzură săptămâna aceasta în Parlamentele României și European, inițiate de AUR. Nu reușim singuri, fiți și voi, POPORUL, alături de noi!”, a scris Simion pe Facebook.
O moțiune în tonuri dramatice: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”
Textul moțiunii, intitulat provocator „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul – afară cu piromanii din Guvern!”, este construit ca o acuzație frontală la adresa întregului sistem politic care a guvernat România în ultimii șase ani. Guvernele Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu și, mai nou, Bolojan, sunt prezentate ca autorii morali ai unui dezastru fiscal și economic, iar coaliția actuală – PNL, PSD și UDMR – este acuzată că încearcă să rezolve criza prin măsuri care lovesc exclusiv în cetățeni, în loc să reducă risipa administrativă și privilegiile de partid.
În document sunt criticate creșterea TVA, taxele sporite pe dividende, impozitarea suplimentară a antreprenorilor și introducerea contribuției de sănătate pentru pensiile de peste 3.000 de lei. Moțiunea denunță faptul că, în timp ce pensionarii, angajații și micii întreprinzători sunt constrânși să suporte costul crizei, marile companii multinaționale și instituțiile publice rămân neatinse. Mai mult, măsurile anunțate de Guvern sunt prezentate ca fiind ilegale, întrucât nu respectă termenul de șase luni prevăzut de lege pentru modificările de natură fiscală.
Un rechizitoriu politic
Dincolo de criticile tehnice și economice, tonul moțiunii este populist și dur, cu frecvente accente retorice. Guvernanții sunt numiți „piromani fiscali”, „olimpici la proasta guvernare”, iar întreaga clasă politică este acuzată de iresponsabilitate, lipsă de asumare și complicitate la risipirea banului public. Fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș și actualul premier Ilie Bolojan sunt menționați ca principali responsabili ai crizei bugetare. În opinia autorilor moțiunii, în locul unor reforme reale, guvernul propune o austeritate cinică, mascată printr-un pachet de taxe impuse „în mijlocul verii, fără consultare și fără rușine”.
Sunt vizate în mod special și măsurile care afectează educația, precum reducerea burselor pentru elevi și creșterea normei didactice pentru profesori. „Guvernul cu cei mai mulți vicepremieri lovește în inima României – în educație!”, se arată în textul moțiunii, care acuză lipsa unei viziuni pe termen lung și disprețul față de generațiile tinere.
Testul final pentru Guvernul Bolojan
Depunerea moțiunii de cenzură vine în ziua în care Guvernul își angajează răspunderea în Parlament asupra pachetului de măsuri fiscale, evitând astfel dezbaterea parlamentară clasică. Dacă moțiunea trece, Guvernul este automat demis, iar pachetul legislativ nu intră în vigoare. Dacă însă va fi respinsă, proiectul de lege asumat va fi considerat adoptat de drept.
Moțiunea de cenzură a AUR împotriva Guvernului Bolojan by florinpuscas
Comentează