Moțiunea lui Piperea împotriva șefei CE, luată în râs chiar de proprii aliați din UE: Unora la place să piardă atât acasă, cât și aici

Autor: Alice Draghici

Publicat: 08-07-2025 15:42

Actualizat: 08-07-2025 18:42

Article thumbnail

Sursă foto: Martin Bertrand / AFP / Profimedia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a apărat luni bilanţul activităţii şi conduitei sale, în condiţiile în care organul executiv al Uniunii Europene se confruntă cu o moţiune de cenzură propusă de un grup de parlamentari europeni, în majoritate de extremă dreapta, avându-l ca iniţiator pe eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea, relatează Reuters şi Politico.

 

Votul asupra moţiunii, programat pentru joi, este sortit eşecului, întrucât nu va obţine majoritatea de două treimi necesară pentru a demite Comisia Ursula von der Leyen, grupurile centriste, care deţin majoritatea în parlament, afirmând că nu o vor susţine.

„Aceasta este Europa pe care o urăsc extremiștii”

Vorbind în Parlamentul European de la Strasbourg, Ursula von der Leyen a respins criticile din moţiune referitoare la gestionarea crizei de COVID-19, argumentând că strategia sa a asigurat accesul egal al tuturor membrilor UE la vaccinuri.

„Aceasta este Europa solidarităţii pe care o iubesc – şi aceasta este Europa pe care o urăsc extremiştii”, a declarat von der Leyen, fost ministru german al apărării, în aplauzele plenului.

Înaintea discursului Ursulei von der Leyen, principalul promotor al moţiunii, naţionalistul român Gheorghe Piperea, intrat în PE în urma alegerilor din 2024, a acuzat Comisia de lipsă de transparenţă şi de nerespectarea justiţiei.

„Vreau să vă spun că vă aud clar şi răspicat preocupările”

„Procesul decizional a devenit opac şi discreţionar şi suscită temeri de abuz şi corupţie”, a afirmat acesta.

Von der Leyen a respins aceste acuzaţii. Cu toate acestea, într-un gest aparent de recunoaştere a nemulţumirii unor parlamentari care consideră că stilul său de guvernare este autoritar, ea a afirmat că se angajează să colaboreze cu parlamentul „la fiecare pas”.

„Vreau să vă spun că vă aud clar şi răspicat preocupările”, a declarat ea.

Omul lui Meloni, despre aliatul George Simion: „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât și aici”

Nicola Procaccini, copreşedintele grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), din care face parte şi Piperea, şi-a folosit discursul pentru a-şi ataca propria familie politică.

Acesta a catalogat moţiunea de cenzură împotriva lui von der Leyen - lansată de eurodeputatul AUR şi semnată de celălalt copreşedinte al ECR - drept o greşeală strategică. Votul va servi doar pentru a permite Verzilor şi socialiştilor să reafirme „majoritatea Ursulei”, în timp ce o „majoritate de centru-dreapta” face progrese, a avertizat el.

Procaccini, un confident al prim-ministrului italian Giorgia Meloni, a remarcat că două treimi dintre deputaţii ECR nu au semnat moţiunea - şi nu pentru că nu sunt de acord cu acuzaţiile, ci pentru că ei „consideră că această moţiune este o greşeală”.

Prezicând că moţiunea va eşua, Procaccini a adăugat: „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” - o referire aparentă la pierderea electorală suferită de liderul AUR, George Simion, în alegerile prezidenţiale din România.

De la ce a pornit moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen

„Vreţi să guvernaţi alături de cei care vor să distrugă Europa sau alături de noi, cei care luptăm în fiecare zi pentru a o construi?”, a întrebat Iratxe Garcia Perez, lidera grupului de centru-stânga Socialiştii şi Democraţii (S&D), în discursul său.

Moţiunea de cenzură a pornit de la mesajele text pe care în timpul pandemiei Ursula von der Leyen le-a schimbat cu directorul companiei de vaccinuri Pfizer. În mai, un tribunal al UE a decis că executivul european a greşit când a blocat accesul la mesajele secrete pe care Ursula von der Leyen le-a schimbat cu directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, înainte de semnarea unui contract de miliarde de euro pentru furnizarea de vaccinuri pentru blocul european.

„Nu este un secret că am fost în contact cu reprezentanţi de vârf ai companiilor producătoare de vaccinuri, care ne-ar fi scos din criză, la fel cum am cerut sfatul celor mai buni epidemiologi sau virusologi din lume”, a declarat Ursula von der Leyen, luni, în faţa Parlamentului European.

În timp ce Comisia a susţinut că textele erau prea banale pentru a justifica publicarea lor, cazul a devenit un punct fierbinte pentru activiştii pentru transparenţă şi grupurile de extremă dreapta. Aceştia au susţinut că asta arată că Ursula von der Leyen este iresponsabilă.

„Concluzia că aceste contracte erau cumva inadecvate intereselor europene este, din orice punct de vedere, pur şi simplu greşită”, a declarat von der Leyen.

Dezbaterea pe marginea moţiunii de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen – prima pentru un preşedinte al Comisiei din 2014 – a fost declanşată de europarlamentarul român de extremă dreapta Gheorghe Piperea, în urma scandalului Pfizergate. Dar von der Leyen nu a dat dovadă de remuşcări şi a rămas fidelă liniei anterioare a Comisiei, fără a oferi informaţii suplimentare cu privire la conţinutul textelor, scrie POLITICO.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri