Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moțiunea 'Opriţi-o pe 'Doamna în negru' de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale' a trecut, în Senat: Doar 28 de voturi pentru Violeta Alexandru

Inquam Photos / Octav Ganea
Violeta Alexandru

Moţiunea simplă iniţiată de social-democraţi împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată "Opriţi-o pe 'Doamna în negru' de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale", a fost adoptată, marţi, de plenul Senatului.

În favoarea moţiunii au votat, cu bile, 76 de senatori, iar 28 s-au exprimat împotrivă.

Citește și: Radu Mazăre a cerut să fie transferat în Madagascar. Ce a decis instanța

Iniţiatorii moţiunii solicită demisia ministrului, pe motiv că Ordonanţa 30/2020 privind şomajul tehnic şi măsurile legate de acordarea de ajutoare diverselor categorii vulnerabile a fost "atât de prost scrisă", încât a fost nevoie de modificarea ei de şase ori.

”Stimată doamnă ministru Violeta Alexandru, Sunteţi ministrul cel mai respins de actualul Parlament! Aţi fost audiată de trei ori în Comisiile de muncă şi protecţie socială ale Parlamentului, reunite, de tot atâtea ori primind un vot de blam. Aţi fost votată în lipsă, ca, de altfel, întregul Guvern, în data de 14 martie, pentru simplul motiv că eraţi nominalizată în Guvernul anti-Covid”, arată PSD în moţiunea cu titlul ”Opriţi-o pe doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”.

Citește și: Asta da curățenie! Sora și soția omului lui Ludovic Orban, angajate în Guvern!

”Trebuia să veniţi cu măsuri care să preîntâmpine degradarea socială şi a situaţiei materiale a celor loviţi de criză. Soluţia dumneavoastră s-a numit OUG 30 (…) A fost atât de prost scrisă Ordonanţa 30, încât a fost nevoie să o modificaţi de şase ori. Ce argumente puteţi găsi ca în doar 60 de zile să modificaţi de atâtea ori un act normativ, pe care tot dumneavoastră l-aţi elaborat?”, mai arată social-democraţii.

Aceştia o acuză pe Violeta Alexandru că a ”gestionat foarte prost” situaţia românilor plecaţi la muncă în străinătate.

Citește și: Klaus Iohannis, anunț oficial! Starea de alertă se prelungește! Se redeschid mall-urile, grădinițele private și piscinele

”Acum, spre încheiere, spuneţi-ne şi nouă, ce tot munciţi la ministerul pe care îl coordonaţi!? Pentru că:

- nu aţi iniţiat procesul de recalculare a celor 5 milioane de pensii, în baza noii Legi a pensiilor, nr.127/2019;

- nu v-aţi ocupat ca nivelul de trai al românilor să nu scadă cu 10%;

- nu aveţi niciun proiect prin care cei peste un milion de români întorşi în ţară de la declanşarea pandemiei să rămână şi să muncească acasă;

Citește și: Radu Mazăre a cerut să fie transferat în Madagascar. Ce a decis instanța

- nu aţi făcut nimic pentru a opri invazia celor 12.000 de specialişti liberali de marcă, precum chelneri, ciocli, coafeze, manichiuriste, lăutari, în funcţii la stat. Mai mult, prin Decretele şi Ordonanţele date pentru instaurarea şi reglementarea stării de urgenţă şi de alertă, aţi încurajat angajarea fără concurs la stat, iar, în paralel, aţi concediat funcţionari cu vechime, experienţă, numiţi prin concurs”, o mai acuză PSD pe Violeta Alexandru.

Până acum,în actuala sesiune parlamentară, au fost adoptate patru moţiuni simple împotriva miniştrilor Finanţelor - Florin Cîţu, Agriculturii - Adrian Oros, Educaţiei - Monica Anisie şi Internelor - Marcel Vela.

Citește și: Asta da curățenie! Sora și soția omului lui Ludovic Orban, angajate în Guvern!

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.