Candidatura lui Băsescu la Primăria Capitalei. Motive pro și contra

Autor: Politic Scan

Publicat: 13-01-2016

Actualizat: 13-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

BasescuMai este puțin și intrăm în campania pentru alegerile locale. Cetățenii se vor prezenta la vot pentru a-și alege primarul localității pentru următorii 4 ani. În București avem o situație aparte. PSD nu și-a anunțat candidatul, PNL merge pe mâna lui Bușoi, Nicușor Dan vine puternic din spate și speră sa ia cât mai multe procente, deși are susținerea unui partid abia înființat. Partidele mici MP, ALDE, M10, UNPR vor să obțină cât mai multe procente pentru a avea o reprezentare bună la nivelul Consiliului General.

La prima vedere, ai putea spune că tabloul politic ne arată doua forțe politice mari, PSD și PNL, care se vor bate pentru locul unu și câteva partide mici care se vor lupta pentru un scor cât mai bun. Mai există însă un element, candidații partidelor mici pentru fotoliul de primar general, care vor influența direct alegerea viitorului edil. Nu intrăm acum într-o analiză pentru a vedea cine are cele mai mari șanse să obțină postul de Primar General, o vom face atunci când vom ști toți candidații.

În ultima vreme s-a vorbit despre o posibilă candidatură a lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei. Ar avea motive fostul Președinte să intre într-o cursă sau nu?

Dacă suntem obiectivi putem să găsim argumente pro și contra.

De ce ar trebui să candideze

  1. Mișcare Populară are nevoie de un scor bun în alegerile locale. Partidul lui Băsescu nu are încă o infrastructură la nivel național. Sunt câteva județe bune: Galați, Timiș, Constanța și Neamț, unde popularii pot scoate chiar și un scor de două cifre. Pentru a crea imaginea că MP a obținut un scor bun în locale, au nevoie de un rezultat foarte bun în București. Cine poate obține acest scor în București? Siegfried Mureșan este foarte puțin cunoscut, iar Cristian Diaconescu nu se potrivește în rolul de primar, mai ales că a mai avut o experiență nefericită când a candidat din partea PSD. Traian Băsescu este singurul care poate tracta partidul în București. Cel mai probabil nu poate obține victoria, dar poate crește scorul partidului foarte mult.
  2. Traian Băsescu are propriul electorat, captiv, fidelizat, după 20 de ani de când este pe prima scenă. În sondaje apare mereu cu 15% cotă de încredere. MP abia dacă sare pragul. Încă nu s-a reușit un transfer din partea lui Băsescu către partid. Campania locală este un bun prilej pentru ca acest transfer să se facă: de la fostul președinte către partid. O candidatură la primăria Capitalei a lui Traian Băsescu și o participare în alegeri va ridica atât scorul MP în București, cât și a candidaților județeni, care se vor putea lipi de imaginea fostului președinte.
  3. Alegerile locale dau trendul pentru alegerile parlamentare. Cu alte cuvinte, dacă MP va dori un scor bun în alegerile parlamentare trebuie să treacă cu bine peste primul hop. Alegerile parlamentare sunt vitale pentru MP dacă vor să intre în jocul negocierilor pentru viitoarea guvernare. Așa cum arată tabloul acum, scorul politic la alegerile viitoare va fi sensibil egal între PNL și PSD. După alegeri, pentru formarea viitoarei alianțe de guvernare vor conta enorm rezultatele partidelor mici și forța de negociere.
  4. MP se luptă acum pentru locul trei. Acest loc va însemna și un număr potrivit de consilieri locali și generali în București și, de ce nu, posibilitatea ca MP să poată obțină câteva posturi de viceprimari, atât la nivelul sectoarelor cât și la nivelul PMB. Câteva posturi de viceprimar ar însemna deja că M.P este la guvernare locală și ar putea pune în practică câteva proiecte ale partidului. Tot la avantaje, viceprimarii pot aduce un plus de vizibilitate partidului în plan public.
  5. Traian Băsescu știe că un partid fără structuri locale poate să dispară în scurt timp. Până acum MP a rezistat cu speranța că vin alegeri. Patru ani de opoziție, fără structuri, fără consilieri locali și județeni poate duce la dispariția partidului popularilor. El eeste singurul politician al MP care poate tracta partidul. Liderii locali sunt încă departe de a avea o cotă de încredere care să depășească 5%.

De ce nu ar trebui să candideze

  1. Șansele de câștig sunt extrem de mici. PSD și PNL, chiar dacă vor avea candidați slabi, au forța politică și organizatorică mult mai mare. O înfrângere a lui Traian Băsescu, mai ales după ce 20 ani a câștigat toate campaniile electorale, va desființa mitul invincibilității construit în jurul fostului președinte.
  2. Orice om politic responsabil trebuie să își asume o înfrângere și să lase locul altui lider. Dacă va pierde, teoretic, ar trebui să plece din funcția de președinte al partidului.
  3. Pentru electoratul actual al fostului președinte - un electorat apropiat ca profil mai degrabă de electoratul stângii: studii medii, venituri medii - va fi o înfrângere care îl va demobiliza. Asta nu înseamnă că va fi pierdut, dar, probabil, va fi mult mai reținut în procesul de comunicare și de convingere a altor electori.
  4. Momentul campaniei ar putea coincide cu momentul finalizării în instanță a dosarului Elenei Udrea. În cazul unui verdict nefavorabil, precum și o poziționare pe aceeași linie a lui Băsescu „nu mă dezic de Elena Udrea”, s-ar putea să fie un moment care să îl coste atât pe el cât și MP.
  5. Traian Băsescu este un personaj care reprezintă clasa politică veche. O participare foarte mare la vot al oamenilor pe care i-am văzut în stradă, în zilele post evenimentului de la Colectiv, ar duce la un scor neașteptat de mic pentru fostul președinte. Electoratul care a avut forța să schimbe Guvernul Ponta prin manifestări de stradă nu va vota niciodată persoanele care aparțin fostei clase politice.

Desigur, există argumente și pro și contra. Poate mai sunt și altele. Traian Băsescu își va face propria analiză și va lua decizia în consecință. Nu trebuie, însă, să uităm un lucru: el a fost cel mai rece și mai pragmatic om politic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri