Motivul principal pentru care oamenii divorțează. Căsniciile sunt din ce în ce mai fragile

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 13-11-2025 05:00

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Tot mai multe căsnicii ajung la divorț. Iar acest lucru nu se întâmplă din cauza incompatibilității, a infidelității sau a banilor, ci din lipsa de comunicare între parteneri. Cuplurile nu își iau timpul necesar pentru a discuta ce au pe suflet, problemele se acumulează, iar rezolvarea întârzie să apară.

Avocata americană Jackie Combs, cunoscută pentru colaborările cu persoane publice și clienți cu averi considerabile, afirmă că majoritatea cazurilor de divorț din portofoliul său pornesc de la neînțelegeri simple, care escaladează din lipsă de dialog.

„Totul se reduce la felul în care partenerii comunică și la cât de sinceri sunt unul cu celălalt, mai ales în privința banilor și a valorilor comune”, explică aceasta, conform CNBC.

Potrivit lui Combs, diferențele de mentalitate privind cheltuielile, economiile sau chiar obiceiurile zilnice pot deveni scânteia conflictelor. De exemplu, un partener poate fi mai econom, în timp ce celălalt preferă să trăiască în prezent, fără să se gândească la buget. În lipsa unei discuții deschise, aceste diferențe duc, inevitabil, la tensiuni.

Prevenție, nu tratament

Aceeași opinie este împărtășită și de Laura Wasser, o altă avocată renumită pentru cazurile sale din lumea celebrităților. Ea susține că multe cupluri nu își dezvoltă abilități de comunicare atunci când relația merge bine, ceea ce le face vulnerabile în momentele de criză.

Wasser le recomandă partenerilor să abordeze din timp subiecte importante, precum educația copiilor, gestionarea finanțelor sau sprijinul acordat părinților vârstnici.

Și avocata Padideh Jafari consideră că prevenția este cheia unei relații sănătoase. Ea îi sfătuiește pe cei care se pregătesc de căsătorie să discute deschis despre teme delicate, cum ar fi creditele, cariera, copiii sau semnarea unui contract prenupțial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri