În opinia lui Mihai Răzvan Ungureanu, "un stat scoţian independent pune într-o problemă Uniunea Europeană. Evident, va avea propriile probleme, pentru că va depinde, cel puţin pentru o bună bucată de vreme, în supravieţuirea sa, de Londra. Dar din punct de vedere politic şi general strategic, va pune o problemă serioasă Uniunii Europene, care se va confrunta cu o situaţie pentru care nu e pregătită în acest moment, tot aşa cum va pune în cauză chiar tratatul fondator al Alianţei Nord-Atlantice. Nu mai vorbesc de înscrierea în registrul Naţiunilor Unite şi în fine, toate celelalte blocuri unde s-ar putea certifica o naţiune nouă, renăscută în interiorul unui stat nou. Uniunea Europeană în felul acesta se confruntă cu o criză de amploare, pentru că este o criză de creativitate, nu o criză de situaţie, în sfârşitul unui an şi aşa extrem de aglomerat şi de fierbinte".
Întrebat, la RFI,dacă există o asemănare între situaţia din Scoţia şi cea din Ţinutul Secuiesc, Ungureanu a precizat:"Câtuşi de puţin. Orice încercare de analogie sau de comparaţie între cele două situaţii greşeşte amarnic, în primul rând pentru faptul că cerinţa liderilor UDMR, aceea de a avea un grad ridicat de autonomie în raport cu statul român e construită într-o bună parte pe argumente de ordin etnic, lucru pe care Constituţia României le interzice. În ceea ce priveşte Scoţia, acolo nu vorbim de un argument etnic, acolo vorbim de o istorie foarte veche, care s-a terminat în 1707, o istorie foarte veche de conflicte şi de schimbări de dinastie, de personaje regale pe tronul Angliei sau al Scoţiei, istorie care s-a terminat în 1707, prin actul de uniune, care a fost o uniune politică, ceea ce a făcut ca până astăzi, toată seria de conflicte dintre Scoţia şi Anglia să nu fi fost uitată, chiar şi pe seama celor trei sute de ani de prezenţă comună în graniţele Regatului Unit. În plus, procesul prin care Scoţia a început să se desprindă uşor din angrenajul comun, unitar, al regatului n-a început de ieri-de astăzi", afirmă fostul ministru de Externe.
Scoţienii participă joi la un referendum la care sunt chemaţi să spună dacă vor sau nu independenţa Scoţiei de Marea Britanie.
Comentează