Miniştrii Energiei din ţările membre ale Uniunii Europene se întâlnesc joi pentru a discuta cum să răspundă la preţurile ridicate la gaze naturale şi electricitate, în condiţiile în care statele membre au încă diferenţe de opinie cu privire la necesitatea reformării regulilor din sector, transmite Reuters, citat de agerpres.
În ultimele luni, preţurile la energie în Europa au atins valori record, în condiţiile în care livrările limitate de gaze naturale au coincis cu o cerere ridicată în economiile care şi-au revenit după pandemia de COVID-19. Chiar dacă preţurile au mai scăzut după maximele istorice înregistrate în octombrie, ele rămân relativ ridicate comparativ cu media multianuală.
Până acum, statele membre UE au avut dificultăţi în a găsi un răspuns comun la preţurile ridicate, în pofida faptului că liderii şi miniştri au avut mai multe reuniuni de urgenţă în ultimele luni pentru a dezbate această problemă.
Germania, Danemarca, Ţările de Jos şi alte şase state membre au dat miercuri publicităţii un comunicat comun în care îşi exprimă opoziţia faţă de solicitările venite din partea guvernelor altor state vizând reformarea pieţelor energetice europene. Potrivit semnatarilor declaraţiei de miercuri, plafonarea preţurilor sau trecerea la un sistem diferit de stabilire a preţurilor naţionale la electricitate ar putea descuraja tranzacţiile cu electricitate între statele membre şi ar submina stimulentele pentru adăugarea de energie regenerabilă în sistem.
În replică, Spania, Franţa şi Polonia se numără printre ţările care sunt în favoarea reformării pieţei energetice europene propunând măsuri precum restrângerea participării speculatorilor financiari pe piaţa europeană a certificatelor de poluare sau achiziţii comune de gaze naturale de către statele UE pentru a forma rezerve strategice.
Multe state membre UE au utilizat măsuri naţionale temporare pentru a-şi proteja consumatorii de creşterea facturilor, inclusiv prin reducerea taxelor la energie sau acordarea de subvenţii pentru gospodării.
Comisia Europeană, Executivul comunitar, a anunţat că va studia avantajele unor opţiuni pe termen lung şi a cerut organismelor de reglementare să investigheze dacă piaţa europeană a certificatelor de poluare şi piaţa europeană de electricitate funcţionează în mod adecvat.
Un raport preliminar, publicat luna trecută de Agenţia europeană responsabilă de cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei, nu a descoperit deficienţe majore cu privire la modul cum este concepută în prezent piaţa europeană de electricitate. O investigaţie separată realizată de Autoritatea europeană de supervizare a pieţelor financiare nu a descoperit dovezi referitoare la existenţa unor abuzuri pe piaţa europeană a certificatelor de poluare.
Tot joi, miniştrii europeni ai Energiei vor analiza şi progresele făcute în cadrul negocierilor destinate impunerii unor ţinte mai ambiţioase la nivelul UE în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei energetice şi extinderea energiilor regenerabile în acest deceniu. De asemenea, "taxonomia privind finanţarea sustenabilă" ar putea fi abordată în cadrul reuniunii de joi, în condiţiile în care statele membre aşteaptă să vadă care va fi decizia Comisiei Europene cu privire la includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi.
Multe state membre al UE au diferenţe de opinie cu privire la necesitatea reformării prețurilor la gaze naturale și electricitate
București
9°C
Articole Similare

1.495
Țara de lângă Europa care se uită cu admirație spre România: Tânjește să copieze modelul românesc de succes
1.495

2.106
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.106

2.192
VIDEO Cum ar fi să zbori sub altă persoană? Ce este 'Chaise Longue' - noua idee din aviație care dă fiori pasagerilor
2.192

2.681
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
2.681

15
Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii
15

14.600
Polonezii se uită siderați către România și răsuflă ușurați: 'Bine că nu e la noi!'
14.600

69
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
69

5.575
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.575

46
Creșteri bursiere și evoluții financiar-bancare
46

84
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
84

2.223
Ultimul raport al FMI profețește o criză economică de proporții la nivel mondial: Războiul din Orientul Mijlociu pune omenirea pe butuci
2.223

27
Dragoș Pîslaru participă la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale
27

5.511
FMI, analiză șocantă pentru România: Bulgaria ne-a depășit în ritm de TGV și datele sunt chiar mai rele decât scenariul cel mai pesimist
5.511
















Comentează