Muntelui Vitosha, din Bulgaria, de 90 de ani declarat parc național

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 27-10-2024

Actualizat: 27-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: planiada.ro

Muntele Vitosha are o valoare foarte mare pentru capitala Bulgariei, Sofia, a declarat sâmbătă preşedintele Uniunii Arhitecţilor, Petar Dikov pentru BTA, la deschiderea unei expoziţii intitulate "Metamorfoze", în faţa Casei Centrale a Arhitecţilor. Expoziţia marchează 90 de ani de când muntele din sudul Sofiei a fost declarat parc natural, conform Agerpres.

Dikov a precizat că nu este o coincidenţă faptul că Muntele Vitosha apare pe stema oraşului.

El a comentat: "Prezentul Muntelui Vitosha nu este unul foarte bun, aşa că am vrut să folosim această aniversare ca un pas spre abordarea problemei într-un context mai larg. Planificăm o conferinţă pe 2 decembrie, la care vom încerca să analizăm problemele şi soluţiile posibile din toate perspectivele. Există destul de multe probleme, dar au fost discutate fragmentar şi nu vedem nicio soluţie."

Potrivit lui Dikov, primul pas ar trebui să fie analizarea situaţiei actuale, a motivelor pentru care muntele se află într-o situaţie dificilă şi a ceea ce trebuie făcut pentru a reda Vitosha locuitorilor Sofiei.

Muntele Vitosha este cel mai vechi parc natural din Balcani. El fost declarat zonă protejată de către ministrul economiei naţionale pe 27 octombrie 1934, la un an după ce "parcul natural" a fost definit la Londra. Parcul are o suprafaţă de 270 de kilometri pătraţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri