Distribuitorii de biciclete din Târgu Mureş susţin că la nivelul întregului continent european se înregistrează o criză acută de biciclete, care au devenit mijlocul principal de deplasare şi de relaxare pe fondul pandemiei de SARS-CoV-2, iar producătorii nu reuşesc să facă faţă comenzilor tot mai mari.
El a spus că cererea este în continuare foarte mare, deşi preţurile au crescut cu cel puţin 15%, atât la biciclete, cât mai ales la piese de schimb.
"Comenzi pentru biciclete avem, dar încă nu sunt onorate, avem câţiva clienţi care aşteaptă de câteva luni nişte biciclete mai performante, dar, din păcate, se tot amână data livrării. Un distribuitor a avut plătită integral comanda, trei containere de biciclete, încă de anul trecut şi încă nu au ajuns. La toţi producătorii este aceeaşi problemă, sunt anumiţi producători care vând exclusiv online, dar şi acolo sunt nişte date destul de lungi, prin august-septembrie", a arătat acesta.
De asemenea, şi la bicicletele pentru copii este criză, întrucât unii producători au renunţat să mai facă anumite modele pentru cei mici, ''fiindcă sunt cerinţe pentru cele pentru adulţi şi nu au capacitate''.
"Acest sport a prins aripi, sunt tot mai mulţi pasionaţi care ies cu bicicletele", a precizat Gyorgy Levente.