Cazul deceselor din Murgeni: Mănăstirea care a oferit 'pomană' pacienților a fost sancționată contravențional

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-11-2023

Actualizat: 23-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Adevărul

Poliţiştii au deschis dosar penal în cazul de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde trei pacienţi au decedat, unul este în stare comatoasă şi alţi peste 30 de bolnavi au prezentat simptome digestive după ce au consumat peşte oferite sub formă de donaţie de reprezentanţii unei mănăstiri, informează Agerpres.

"La data de 22 noiembrie 2023, Poliţia Oraşului Murgeni a fost sesizată, prin apel la numărul 112, la diverse intervale de timp, cu privire la faptul că trei pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Murgeni, un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 46 şi 54 de ani, domiciliaţi în oraşul Murgeni, au fost găsiţi în stare de inconştienţă. Echipajele de ambulanţă au efectuat manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul acestora. În cauză, se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", au transmis reprezentanţii IPJ Vaslui.

Un reprezentant al Direcţiei Sanitar Veterinară Vaslui, Mihai Ponea, a declarat joi, la Digi24, că mănăstirii i s-a aplicat o sancțiune contravențională, iar întreaga cantitate de pește găsită la mănăstire a fost pusă sub sechestru. „Peștele nu avea nici etichetă, nici termen de valabilitate”, a precizat Mihai Ponea.

Prefectul județului, Daniel Onofrei a declarat că mănăstirea Florești „a fost sancționată cu o amendă în valoare de 40.000 de lei”.

În paralel, DSP Vaslui a declanșat o anchetă epidemiologică. Au fost prelevate probe microbiologice, probe de aliment şi probe de apă, deoarece autorităţile au luat în calcul inclusiv faptul că sursa de alimentare cu apă a spitalului din Murgeni ar putea fi contaminată.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Digi24, că starea pacientului aflat în stare gravă la Spitalul din Bârlad este „staționară”, iar ceilalți zeci de bolnavi internați la alte spitale din zonă au o „stare stabilă, nu prezintă semne de agravare”, iar unii din ei ar putea fi externați în cursul acestei zile.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri