DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Musulmanii din mai multe ţări sărbătoresc festivalul Eid al-Fitr

metro.co.uk
ramadan

Musulmanii din Arabia Saudită şi din cel puţin alte şapte state din Orientul Mijlociu sărbătoresc marţi festivalul Eid al-Fitr, ce marchează încheierea lunii postului islamic al Ramadanului, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Autorităţile din Arabia Saudită, stat pe teritoriul căruia se află cele mai sfinte locuri ale Islamului, a informat că luni a fost ultima zi a Ramadanului iar marţi marchează începutul festivalului Eid al-Fitr ce urmează să dureze trei zile, potrivit anunţului făcut de ministerul pentru media. 

Guvernele din Kuwait, Qatar, Bahrein, Yemen şi Emiratele Arabe Unite au făcut anunţuri similare. 

Musulmanii suniţi din Irak vor celebra marţi Eid, dar nu a fost făcut încă niciun anunţ despre data la care va începe sărbătorirea acestui festival de către majoritatea şiită a ţării.

Citește și: Violențe extreme în Sudan. Zeci de persoane au fost ucise și sute rănite după ce militarii au deschis focul asupra manifestanților (IMAGINI TERIBILE)

Eid al-Fitr va începe miercuri în Iordania, Egipt şi Siria. 

Începutul şi încheierea lunilor islamice ţin cont de momentul în care poate fi zărită pe cer luna nouă. 

Un comitet pentru observarea lunii din Oman se va reuni marţi după rugăciunile de la apusul soarelui pentru a anunţa dacă este observată faza de lună nouă, potrivit agenţiei de presă din Oman. 

Eid al-Fitr este una din cele mai sfinte sărbători ale calendarului islamic. 

În prima partea a primei zile a acestui festival, musulmanii rostesc o rugăciune specială în moschei. Familiile împart dulciuri umplute cu curmale sau nuci iar copiii poartă haine noi şi primesc bani drept cadou în cele trei zile ale sărbătorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.