Muzeul Ermitaj a pierdut 80 % dintre vizitatori în timpul pandemiei

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 07-12-2020

Actualizat: 07-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: medlife.ro

Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, cel mai mare muzeu din Rusia şi unul dintre cele mai importante din lume, a pierdut 80 % dintre vizitatori în timpul pandemiei de COVID-19, a informat luni directorul muzeului, Mihail Piotrovski, citat de EFE, potrivit Agerpres.

"Am pierdut 80 % dintre vizitatorii noştri, la fel ca şi alte muzee, dar am reuşit să atragem aproape 70 de milioane de vizitatori online", a declarat Piotrovski în cadrul unei videoconferinţe.

Citește și: Analiza alegerilor parlamentare: Ziua în care victoria este de aur, iar înfrângerea este de argint

Directorul celui mai mare muzeu rus a precizat că anul acesta centrul a fost vizitat de 836.000 de persoane, faţă de cele 5 milioane care l-au vizitat în 2019.

Piotrovski a asigurat totuşi că muzeul continuă să funcţioneze, organizat în mici excursii cu prezenţă fizică, şi propune numeroase activităţi, printre care noi expoziţii în spaţiul virtual.

"Avem deschise aproape toate sălile şi am desfăşurat o amplă activitate pe reţelele de socializare", a spus directorul muzeului Ermitaj, care găzduieşte aproximativ 3 milioane de opere de artă.

Muzeul Ermitaj va continua să-şi folosească toate capacităţile pentru a deveni un fel de "leac pentru suflet", a asigurat Piotrowski.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri