Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi lansează ediţia a III-a a proiectului Caligrafii tematice

scriitor

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia "Patrimoniu pentru comunitate" Iaşi, lansează ediţia a III-a a proiectului Caligrafii tematice, în 2021 el devenind parte din seria de evenimente care marchează Bicentenarul Alecsandri: 200 de ani de la naşterea scriitorului şi diplomatului Vasile Alecsandri, deţinătorul primului premiu internaţional pentru literatura română, potrivit Agerpres.

Proiectul a fost iniţiat în anul 2018, cu scopul de a readuce în actualitate o îndeletnicire aproape uitată, caligrafia - arta şi deprinderea ei, prin redescoperirea scriitorilor români clasici. "Caligrafii tematice" se desfăşoară în două etape: un concurs de caligrafie la care pot participa toţi cei interesaţi şi o expoziţie temporară axată pe lucrările premiate.

Citește și: Raed Arafat, critici dure la adresa lui Ion Cristoiu: ‘Răspândiți minciuni și narative false și veninoase, pentru că la vârsta dumneavoastră sigur nu vă veți schimba’

"Fiecare ediţie a proiectului se doreşte provocatoare prin tematica stabilită, prin vastitatea operei scriitorului ales sau prin diversitatea genurilor literare, după cum chiar scrierea de mână este astăzi o provocare, având în vedere că activităţile de informare şi învăţare se desfăşoară mai cu seamă prin intermediul tehnologiei moderne. Ediţia de debut a fost dedicată lui Mihail Sadoveanu şi a marcat Anul Centenar, concurenţii caligrafiind din scrierile sadoveniene având ca tematică războiul. A doua ediţie, din 2020, a fost dedicată scriitorului Tudor Arghezi, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la naşterea sa. Acestea s-au bucurat de un real interes din partea publicului, iar lucrările de caligrafie primite la concurs au demonstrat implicarea concurenţilor, migala şi creativitatea lor, unele dintre ele fiind cu adevărat impresionante întrucât elevi cu cerinţe educaţionale speciale care au scris în alfabetul Braille sau şi-au concentrat răbdarea pentru a transcrie frumos şi corect câteva pagini. Sperăm ca şi în acest an proiectul să stârnească acelaşi interes şi aşteptăm caligrafii moderne sau tradiţionale, după dorinţa şi creativitatea fiecăruia, din opera vastă a lui Vasile Alecsandri", a declarat coordonatoarea proiectului, Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf al MNLR Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.