Valsuri, polci şi arii celebre vor putea fi ascultate sâmbătă şi duminică, de la ora 18,00, în Parcul Drumul Taberei, în cadrul concertelor Salon Sessions, potrivit Agerpres.
La cele două evenimente susţinute de MH Orchestra intrarea va fi liberă.
"Valsuri, polci şi îndrăgite arii din opere şi operete celebre, dar şi pasaje de referinţă din musicaluri de mare succes vor fi prezentate publicului în reorchestraţii specifice orchestrei de salon", informează organizatorii.
Seara de sâmbătă este dedicată operei şi operetei, iar duminică vor fi aduse în prim-plan capodopere muzicale ale perioadei muzicii clasice. Ascultătorii se vor bucura de transcripţii şi aranjamente special concepute pentru orchestra de salon, datorită cărora multe lucrări scrise pentru marile orchestre simfonice pot fi interpretate şi în această formulă restrânsă, dar la fel de expresivă.
"Am optat pentru tematică şi repertoriu diferit, pentru a pune în lumină versatilitatea muzicii de salon şi pentru a oferi spectatorilor o incursiune cât mai amplă în acest univers muzical fascinant. Fie că vorbim de uverturi de Richard Wagner, simfonia a VI-a de Piotr Ceaikovski, arii din opere şi operete, valsuri sau polci, toate converg către un act performativ succint, cu atât mai uşor de recepţionat, prin însăşi structura sa", a declarat producătorul Radu Petrovici.
MH Orchestra, "singura orchestră de salon profesionistă din ţară care respectă etalonul ce se regăsea în saloane civile şi sălile de bal între anii 1880 - 1950", include 14 tineri muzicieni profesionişti, majoritatea colaboratori ai unor filarmonici din ţară.
"Muzica de salon a atins maximul de popularitate în Europa secolului XIX şi şi-a câştigat statutul de tradiţie în ţări precum Austria, Germania şi Elveţia. Prin seria Salon Sessions acest patrimoniu muzical este pus la loc de şi pe o scenă din România", transmit organizatorii.
Concertele vor putea fi urmărite şi online pe paginile de Facebook:
- Asociaţia Dacia Pro Academica;
- MH Orchestra;
- Primăria Sectorului 6 .
Proiectul este cofinanţat de Primăria Sectorului 6 în cadrul Programului Cultura 2022.
Muzică de salon, în Parcul Drumul Taberei, în acest sfârşit de săptămână - Intrarea liberă
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.978
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
1.978

32
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
32

3.844
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
3.844

2.334
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.334

25
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
25

62
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
62

25
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
25

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

17
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
17

8
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
8

16
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
16

20
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
20

12
O femeie din localitatea Volendam păstrează vie tradiţia costumului tradiţional olandez
12
















Comentează