Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nadal merge în sferturi la Wimbledon

www.gsp.ro
Rafael Nadal

După şapte ani, Rafael Nadal revine în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon. Liderul mondial a avut nevoie de trei mingi de meci pentru a închide un meci pe care l-a controlat cu destulă autoritate în faţa lui Jiri Vesely: 6-3, 6-3, 6-3, după o oră şi 53 de minute de joc.

Campionul de la Roland Garros ajunge pe tabloul final de opt fără set pierdut, la fel ca şi Roger Federer şi John Isner.

Spaniolul semnează, pentru prima dată după 2012, patru prezenţe consecutive în sferturile turneelor de Mare Şlem. Adversarul său din sferturi se decide pe Terenul 2, din partida Juan Martin del Potro (cap de serie 5) şi Gilles Simon, informează mediafax.

La fel ca şi Roger Federer, învingător în faţa francezului Adrian Mannarino (6-0, 7-5, 6-4), Rafael Nadal a fost conştient că are nevoie de un start agresiv de meci în duelul său din optimi, care i-a trimis în faţă tot un stângaci - Jiri Vesely (93 ATP). Liderul mondial a câştigat primul punct în meci cu o scurtă inedită, propulsându-se cu lejeritate în faţă. S-au schimbat game-uri albe de tatonare, iar Nadal a profitat în game-ul cu numărul patru de ezitările adversarului său de 1,98 m. O dublă greşeală i-a adus break-ul dublului câştigător de la All England Club şi desprinderea pe tabelă, la 3-1. Game-ul confirmării a fost uşor: as, cadouri de la Jiri şi un forehand în lung de linie care a punctat şi la capitolul moral. Şase game-uri în 20 de minute (4-2) au setat nota generală a primului set.

Nadal s-a impus, 6-3, în exact o jumătate de oră, având controlul teritorial, o singură eroare neforţată în statistică (faţă de 6 pentru Vesely) şi un 9-5 net la capitolul winners.

Puţine greşeli pentru Nadal. 4 per total, în primele 2 seturi. Şi un forehand aţâţat

Echilibrul în setul doi s-a menţinut preţ de patru game-uri. În al cincilea, Rafael Nadal a venit cu un ucigător forehand-cross din alergare, apoi, două puncte mai târziu, a luat break la zero după un retur câştigător de forehand la finalul căruia ibericul zbura la propriu, centimetri buni deasupra ierbii, într-o celebrare aplaudată de fani.

Vesely a ţintit replica rapidă şi rebreak-ul, surprinzându-l pe Nadal cu o scurtă de efect, la care spaniolul a ajuns în ultima clipă, fără a mai putea replica. Serviciul l-a scos în primă fază pe Nadal, însă ibericul a avut nevoie de întreaga determinare pentru a înnăbuşi, la egalitate, atacurile din ce în ce mai tari spre forehandul său venite din racheta lui Jiri. Două schimburi de mingi lungi perfect gestionate, mai debragă din defensivă şi încheiate unul cu smash violent şi altul cu un excelent rever, l-au dus totuşi în siguranţă pe Matador la 4-2 în manşa a doua.

La încheierea primei ore de joc, se schimba terenul, la 6-3, 4-3 plus serviciul pentru Nadal şi un plus de 10 lovituri câştigătoare pentru iberic.

Un nou passing tăios, trimis cu marjă minimă în lung de linie, i-a adus setul secund ibericului, contra serviciului, la borna de 66 minute a jocului. Statistica - de pus în ramă! 25 de lovituri câştigătoare, doar 4 greşeli neforţate.

Setul trei părea o cursă de regularitate spre finiş pentru Nadal.

Dar, nu a fost aşa. Cehul, din ce în ce mai confortabil la serviciu, a produs rumoare în tribună când, după ce nu câştigase cumulat decât zece puncte pe serviciul ibericului, a reuşit break-ul în game-ul al cincilea, graţie unei aglomerări de erori ale Regelui Zgurii. Un ultim forehand a eşuat în fileu pentru Nadal şi a făcut 3-2 pentru Vesely.

Înghiţind replica adversarului său şi un prim as ameninţător în start de game următor din partea numărului 93 ATP, Nadal a forţat şi a ajuns la două mingi de break. Au urmat momente care au tăiat respiraţia multor fani ai ibericului: lui Vesely i-a căzut o minge din buzunar chiar în momentul în care liderul mondial se încorda pentru a torpila un forehand, punctul s-a rejucat iar cehul a ratat la milimetru o scurtă îndrăzneaţă, ajungându-se astfel, din nou, la egalitate la game-uri.

Pe serviciu, Nadal a revenit la conducere, însă doar după ce a încercat un tweener de efect. Ezitări din partea lui Vesely la fileu combinate cu efortul defensiv al ibericului au contribuit la revenirea lui Rafa la conducere, 4-3.

Publicul a simţit că momentul finalului de meci este aproape. Fiecare punct a primit aplauze bonus. Servind la 4-5, Vesely a ezitat. A prelungit cât de mult a putut partida, anulând cu servicii uriaşe două mingi de meci ale celui mai bun jucător al lumii. Nadal însă a ieşit învingător, victoria revenindu-i după două erori consecutive ale cehului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.