Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Namibia va scoate la vânzare 40 de crocodili după o creştere a atacurilor asupra oamenilor

crocodil

Namibia va scoate la vânzare 40 de crocodili după o creştere a atacurilor asupra oamenilor.

Guvernul din Namibia a anunţat joi că va scoate la vânzare aproximativ 40 de crocodili şi va elibera mai multe permise pentru uciderea acestor reptile în urma unei creşteri a numărului de atacuri asupra oamenilor, relatează AFP.

Ministrul mediului, Pohamba Shifeta, a declarat pentru AFP că decizia a fost luată deoarece populaţia de crocodili din ţară a crescut şi reprezintă o problemă de securitate, conform Agerpres.

"Am evidenţiat mai multe zone în care populaţia de crocodili depăşeşte capacitatea maximă şi se răspândeşte pe maluri unde încep să atace oamenii", a mai spus ministrul.

Într-un comunicat publicat miercuri, ministerul a anunţat că 40 de crocodili vor fi capturaţi din râurile din regiunile situate la nord-est de Kavango şi Zambezi, înainte de a fi scoşi la licitaţie.

Guvernul a precizat că reptilele vor fi vândute oricărei persoane care poate dovedi că dispune de habitate potrivite pentru crocodili, precum şi documente valabile pentru export.

"Ne uitam şi la zonele în care au avut loc atacurile şi vom creşte cotele" în ceea ce priveşte permisele de ucidere, a spus Shifeta, care precizează că numărul acestora ar putea fi dublat.

Decizia se bazează pe un studiu al populaţiei de crocodili efectuat după o creştere a atacurilor reptilelor asupra oamenilor, a mai spus Shifeta.

Din 2019, ministerul a plătit despăgubiri de peste 2,3 milioane de dolari namibieni (140.000 de euro) familiilor afectate de atacurile crocodililor, unele dintre ele fatale.

Suma include despăgubiri pentru atacurile asupra oamenilor, dar şi asupra animalelor.

Licitaţiile pentru vânzarea de crocodili urmează să înceapă pe 17 iulie şi vânzări similare vor fi repetate periodic pentru a controla populaţia de reptile din ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.