Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nancy Pelosi se teme că Donald Trump ar putea declanşa un conflict armat sau un atac nuclear: Cere armatei să îi ia valiza nucleară și îi solicită să plece

The Washinghton Post
Nancy Pelosi

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, democrata Nancy Pelosi, a declarat vineri că a discutat cu principalii comandanţi ai armatei americane despre luarea unor măsuri de precauţie pentru ca preşedintele republican în exerciţiu, Donald Trump, să nu poată declanşa ostilităţi militare ori vreun atac nuclear în cele aproape două săptămâni care-i mai rămân din mandat, transmit Reuters şi AFP.

''Situaţia acestui preşedinte dezechilibrat nu poate fi mai periculoasă, şi trebuie să facem tot ce putem pentru a proteja poporul american de atacurile sale necugetate asupra ţării noastre şi democraţiei noastre'', susţine Pelosi într-o scrisoare adresată congresmenilor, scrie agerpres.ro.

Citește și: Se complică situația pentru sistemul sanitar din România: Au apărut primele cazuri de gripă ‘normală’

''Am vorbit în această dimineaţă cu şeful Statului Major american, Mark Milley, pentru a discuta despre precauţiile disponibile pentru a evita ca un preşedinte instabil să lanseze ostilităţi militare sau să acceadă la codurile de lansare şi să ordone o lovitură nucleară'', mai scrie ea în acel document.

Biroul generalului Mark Milley a confirmat că Pelosi a iniţiat o asemenea discuţie, în cadrul căreia responsabilul militar american ''i-a răspuns la întrebările despre procesul autorităţii de comandă nucleară''.

Citește și: Vaccinul Moderna va ajunge în România! Care sunt principalele diferențe între cele două tipuri de vaccin

Un alt responsabil american, ce s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a precizat că orice lansare a unei arme nucleare este un proces foarte riguros, la care nu participă o singură persoană.

În aceeaşi scrisoare Pelosi promite şi o acţiune a Congresului dacă Donald Trump nu părăseşte ''de îndată şi voluntar Casa Albă'', fără a preciza natura acţiunii la care se referă. Însă ea apare imediat înaintea unei videoconferinţe a congresmenilor democraţi, convocată pentru a analiza modalităţile prin care să fie declanşată din nou o procedură de demitere (impeachment) a preşedintelui republican.

Citește și: Veste bună pentru europeni! UE a încheiat un nou acord cu Pfizer-BioNTech în vederea achiziționării a 300 de milioane de doze

Conform unei surse prezente la videoconferinţă, Pelosi l-a descris pe Trump drept ''un insurecţionist'' şi democraţii discută despre cum să procedeze mai departe împotriva acestuia.

După ce vicepreşedintele Mike Pence a anunţat că nu se va opune certificării victoriei preşedintelui ales Joe Biden, contrar a ceea ce îi ceruse preşedintele Donald Trump, care apoi l-a acuzat pe vicepreşedintele său că ''nu a avut curajul să facă ceea ce ar fi trebuit să facă pentru a ne proteja ţara şi Constituţia'', simpatizanţii lui Trump adunaţi la o manifestaţie în faţa Capitoliului au ocupat miercuri clădirea Congresului.

Citește și: Premierul României a făcut anunțul! Când va reveni programul Rabla pentru electrocasnice în cursul acestui an

O susţinătoare a lui Donald Trump a fost împuşcată mortal de poliţie în clădire. Un poliţist a fost de asemenea ucis, alte trei decese fiind asociate acestor incidente care s-au încheiat după ce Mike Pence şi secretarul apărării, Christopher Miller, au trimis Garda Naţională să restabilească ordinea, iar Trump le-a cerut susţinătorilor săi să plece acasă, într-un mesaj video pe care Facebook şi Twitter i l-au blocat, aceste reţele de socializare suspendându-i în plus şi conturile.

Joe Biden a fost validat preşedinte după ce s-a reluat şedinţa Congresului, iar Trump a promis o tranziţie ''ordonată'' a puterii pe 20 ianuarie, deşi s-a declarat din nou convins că alegerile prezidenţiale pe care le-a pierdut au fost fraudate. Primarul democrat din Washington D.C., Muriel Bowser, a instituit restricţii de circulaţie în capitala SUA până în 21 ianuarie.

Citește și: Lovitură de proporții pentru un important lider din domeniul construcțiilor: DNA l-a trimis în judecată pentru luare de mită .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.