DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

NASA marchează Ziua Pământului cu o serie de activităţi online, pe site-ul agenţiei, îndemnând, totodată, oamenii să stea acasă

nasa

NASA marchează miercuri a 50-a ediție a Zilei Pământului printr-o serie de activităţi online, pe site-ul agenţiei, îndemnând, totodată, oamenii să stea acasă, anunță MEDIAFAX.

Ziua Pământului se sărbătoreşte pe 22 aprilie din 1970, în urma unei iniţiative care şi-a propus să aducă în discuţie protejarea mediului. În prezent, peste 190 de ţări fac parte din reţeaua care marchează aniversarea planetei, Earth Day Organization.

În fiecare an, Reţeaua Zilei Pământului, organizatoare a Zilei Pământului, alege să promoveze o problemă de mediu considerată prioritară. Tema Zilei Pământului 2020 este „Acţiune privind clima” (Climate Action). La sfârşitul anului 2020, ţările sunt aşteptate să îşi crească responsabilităţile asumate la nivel naţional privind Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice încheiat în 2015. Schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare pentru viitorul umanităţii şi sistemele de sprijin al vieţii care fac din Terra o lume locuibilă, se arată pe site-ul earthday.org.

Citește și: Rareș Bogdan și Florin Roman au EXPLODAT în ședința PNL: ne MĂCELĂREȘTE PSD!/ Nu mă mai duc la TV-uri .

Ziua a fost marcată în primele două decenii de după declararea ei numai în Statele Unite ale Americii. Abia în anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi ca expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.

În prezent, aproximativ un miliard de oameni din toată lumea sărbătoresc Ziua Pământului pe 22 aprilie, numeroase comunităţi organizând, de obicei, chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.

Însă, anul acesta, omenirea se află sub ameninţarea unei pandemii, cea de COVID-19, recomandându-se distanţarea socială.

Totuşi, în mediul online sunt organizate foarte multe activităţi. De exemplu, pe earthday.org au loc dezbateri cu diverse celebrităţi din lumea politicii, divertismentului, culturii, precum Papa Francisc, Elizabeth Warren şi John Kerry.

Iar NASA, Muzeul american de istorie naturală din New York şi mai multe organizaţii oferă activităţi online despre planeta Pământ şi modalităţi de a o proteja şi de a avea grijă de floră şi faună.

Citește și: Rareș Bogdan SE DEZLĂNȚUIE: '70.000 dintre românii întorşi în ţară nu se ştie cu ce s-au ocupat afară. Între 8.000 şi 10.000 sunt PROSTITUATE'

NASA invită oamenii să se conecteze virtual, distribuind pe reţelele de social media imagini despre modul în care au marcat Ziua Pământului, cu hashtag-ul #EarthDayAtHome.

De asemenea, NASA oferă publicului, ca punct de start, activităţi, înregistrări video, programe speciale şi alte materiale legate de această sărbătoare, prin aplicaţia Earth Day 50th Anniversary.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.