DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Navă atacată de piraţi, în largul Nigeriei: Trei marinari greci au fost răpiți

Ria.ru
Rusia, Marea Neagră

O companie de transport maritim este în negocieri pentru a obţine eliberarea a trei marinari greci răpiţi la mijlocul lunii noiembrie de piraţi în largul Nigeriei, a anunţat duminică Ministerul Marinei Comerciale din Grecia, relatează AFP.

Trei din cinci membri ai echipajului navei de alimentare Stelios K, aflată sub pavilion togolez, au fost răpiţi la 16 noiembrie când mai mulţi atacatori au luat cu asalt vasul, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Scandal între Klaus Iohannis și Olguța Vasilescu: ‘Se încearcă închiderea cu dosarul penal!’

Compania Royal Ship Management, proprietara navei-cisternă, este în discuţii pentru a obţine eliberarea marinarilor, conform ministerului.

Piraţii i-au răpit pe căpitan şi pe doi membri ai echipajului de pe Stelios K. Cei doi marinari rămaşi au putut să piloteze nava până la Lagos.

Cei cinci marinari sunt cu toţii sănătoşi, a precizat aceeaşi sursă.

Este a 23-a răpire din Golful Guineei din acest an. În total, au fost răpite 118 persoane, conform companiei britanice Dryad Global, specializată în securitate maritimă.

Dryad Global a transmis o "evaluare de risc critică" pentru Golful Guineei imediat după răpirea marinarilor eleni, explicând că este al doilea caz de acest fel din ultimele trei zile, într-un context de "înmulţire a incidentelor" de securitate în regiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.