NBA a amânat meciul Warriors-Jazz după ce un secund al echipei Golden State a fost spitalizat

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-01-2024

Actualizat: 17-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: espn

Antrenorul secund al echipei Golden State Warriors, Dejan Milojević, a fost spitalizat în Salt Lake City după ce a suferit o urgenţă medicală marţi seară, a anunţat miercuri echipa.. Gravitatea situaţiei a determinat NBA să amâne meciul de miercuri dintre Warriors şi Utah Jazz.

Liga nu a anunţat imediat o nouă dată pentru meci, potrivit news.ro.

Warriors nu a dezvăluit natura urgenţei, în afară de faptul că Milojević a fost afectat în timpul unei cine private a echipei. Presa europeană, inclusiv cea din Serbia, ţara natală a lui Milojević, a relatat că a fost vorba despre o problemă cardiacă.

Milojević, în vârstă de 46 de ani, este la al treilea sezon la Warriors şi a făcut parte din grupul care a ajutat Golden State să câştige campionatul NBA din 2022.

El a antrenat anterior în Serbia - unde a lucrat cândva cu un tânăr Nikola Jokić înainte ca starul de acum din Denver şi de două ori MVP al NBA să ajungă în Statele Unite -, precum şi în Muntenegru, plus că a fost antrenor secund al echipei naţionale a Serbiei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri