Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NBA - LeBron James şi Giannis Antetokounmpo, căpitanii echipelor pentru All-Star Game

totalbaschet.ro
LeBron James
NBA a dezvăluit, joi, jucătorii titulari pentru All-Star Game, iar LeBron şi Antetokounmpo au fost aleşi căpitanii celor două echipe după ce au întrunit cele mai multe voturi din fiecare conferinţă.

Prin alegerea sa anul acesta, LeBron a egalat recordul legendarului Kareem Abdul-Jabbar pentru jucătorul cu cele mai multe selecţii pentru All-Star Game - 19. Totodată, LeBron se află la 158 de puncte de un alt record al lui Abdul-Jabbar, de cel mai bun marcator din istoria NBA (38.387 puncte).

LeBron James (38 de ani), care se află la cel de-al 20-lea sezon în NBA, a fost ales de şase ori consecutiv căpitan, de când NBA a schimbat formatul All-Star Game, iar echipa sa a câştigat de fiecare dată.

La rândul său, Antetokounmpo a fost căpitan în 2019 şi 2020, dar în ultimii doi ani a fost devansat la vot de Kevin Durant (Brooklyn Nets).

Pe lângă LeBron, ceilalţi titulari din Conferinţa de Vest au fost aleşi Nikola Jokic (Denver Nuggets), Stephen Curry (Golden State Warriors), Luka Doncic (Dallas Mavericks) şi Zion Williamson (New Orleans Pelicans).

În Conferinţa de Est, alături de Antetokounmpo au fost nominalizaţi Jayson Tatum (Boston Celtics), Kevin Durant (Brooklyn Nets), Kyrie Irving (Brooklyn Nets) şi Donovan Mitchell (Cleveland Cavaliers).

Cei opt titulari sunt aleşi de fani (50 la voturi), dar şi de jucători (25 la sută) şi de ziarişti (25 la sută), iar cele 14 rezerve sunt selecţionate de antrenori.

După anunţul titularilor, următorul pas este alegerea celor 14 rezerve, care vor fi alese de cei 30 de antrenori din NBA.

Principala noutate pentru All-Star Game 2023 este aceea că cei doi căpitani îşi vor alege jucătorii care vor forma echipa chiar înainte de meci. La ediţiile anterioare, acest proces de formare a echipelor avea loc cu câteva zile înainte de partidă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.