NBA - 'Sper să realizez şi alte lucruri incredibile', a spus LeBron James

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-02-2023

Actualizat: 08-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: totalbaschet.ro

"Încă nu am realizat complet ce am reuşit. Evident, când s-a întâmplat, am vrut să-mi îmbrăţişez familia, să-mi văd prietenii, toţi oamenii care m-au însoţit de când am început această călătorie, dinainte chiar să joc în NBA. A fost foarte emoţionant. Chiar dacă am încercat din plin să trăiesc momentul, a fost un pic confuz, dar extraordinar", a spus James.

"Faptul că Abdul-Jabbar a fost prezent în sală, a fost ceva extraordinar pentru baschet. Eu sunt un istoric al jocului şi ştiu, la fel ca şi voi, ce reprezintă astfel de oameni precum Kareem, Wilt (Chamberlain), 'MJ' (Michael Jordan), Magic (Johnson), (Larry) Bird sau Oscar Robertson... Aş putea vorbi toată noaptea despre aceste legende. Este o onoare să fiu parte din aceaşi discuţie cu cei mai mari", a adăugat el.

"Toate titlurile mele (patru) rămân în fruntea listei. Pentru că, totuşi, cultura mea este cea a campionatului, din prima zi în care am jucat la un club, la vârsta de opt ani. Pentru că eu sunt un om care pune pe primul loc echipa. Ori, mari coechipieri, mari antrenori sunt cei care te pregătesc în fiecare zi ca tu să devii mare la rândul tău. Am fost capabil să fac lucruri mari şi sper să pot realiza şi altele înainte de a-mi încheia cariera", a mai declarat LeBron în cadrul unei conferinţe de presă.

LeBron James a devenit, marţi, cel mai bun marcator din istoria ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), cu 38.390 puncte, doborând recordul legendarului Kareem Abdul-Jabbar, cu o aruncare la coş reuşită la jumătatea meciului dintre Los Angeles Lakers şi Oklahoma City Thunder (130-133).
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri