Senatul României a adoptat tacit (fără dezbatere și fără vot nominal) propunerea legislativă prin care urmează să fie înființat un nou Institut Național de Formare în Sectorul Public (INSP). Potrivit textului legislativ, institutul ar fi creat prin comasarea și absorbția mai multor instituții deja existente – printre care și Institutul Diplomatic Român (IDR) –, care ar fi, astfel, desființate.
Articolul 1 aliniatul 2 din proiect prevede expres că INSP „se înființează prin preluarea activității, în urma comasării prin absorbție, a Institutului Național de Administrație, Institutului Diplomatic Român, Institutului European din România și Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni, care se desființează”. În plus, noua structură ar urma să preia atribuții și de la alte instituții, precum Școala de Finanțe Publice și Vamă, Școala de Fiscalitate și Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate.
O instituție fără coerență și fără logică funcțională
Liliana Popescu-Bîrlan, fost director general al Institutului Diplomatic Român, critică dur, într-un editorial publicat pe libertatea.ro, inițiativa legislativă, considerând-o o combinație absurdă între domenii care nu au nicio legătură între ele. „Am avea un institut-mamut, care ar aduce laolaltă merele cu perele, piersicile cu rândunelele și păsările cu delfinii”, scrie aceasta, subliniind că formarea profesională în administrația publică nu poate fi gestionată laolaltă cu cea din domeniul diplomației, sănătății sau industriei.
Dincolo de ironia formulei, argumentul este solid: diferențele de natură, obiective și competențe între aceste domenii fac imposibilă o pregătire profesională coerentă și de calitate în cadrul aceleiași entități. În loc să consolideze specializarea, proiectul propune o uniformizare sterilă, care ar distruge expertiza acumulată în instituții cu tradiție, cum este IDR. „Strategic vorbind, această propunere legislativă este o greșeală”, avertizează Popescu-Bîrlan, atrăgând atenția că, în plin context de război hibrid și tensiuni internaționale, România riscă să slăbească tocmai capacitatea sa diplomatică, în loc s-o întărească.
O structură birocratică cu potențial de ingerință
Proiectul legislativ conferă noului institut atribuții extinse, inclusiv posibilitatea de a „aviza proiecte de acte normative incidente domeniilor în care institutul exercită atribuții”. O astfel de formulare ar putea permite, teoretic, ca acte normative care privesc politica externă să fie avizate de o structură fără expertiză diplomatică și fără subordonare directă față de Ministerul Afacerilor Externe.
În plus, noua instituție ar urma să fie condusă de un președinte cu rang de secretar de stat și un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat. Popescu-Bîrlan ironizează acest aspect, întrebând retoric ce fel de pregătire ar trebui să aibă o asemenea persoană: „Un fel de polihistor, asemenea lui Avicenna sau Leonardo da Vinci, care să stăpânească afaceri europene, diplomație, sănătate, fiscalitate, industrie și vămi.” Dincolo de sarcasm, realitatea este că un asemenea profil profesional nu există, iar rezultatul probabil ar fi un management inconsistent, cu efecte negative asupra tuturor domeniilor implicate.
De asemenea, proiectul prevede că institutul poate primi „sponsorizări și donații” din țară și din străinătate, o prevedere care, în cazul formării diplomatice, ar fi deosebit de periculoasă. Acceptarea de donații externe pentru programe care privesc politica externă și securitatea națională ar deschide ușa influențelor străine, contrare intereselor României.
Desființarea IDR – un pas înapoi pentru diplomația românească
În editorial, Popescu-Bîrlan subliniază că toate statele europene și majoritatea statelor membre ONU dețin instituții dedicate pregătirii profesionale a diplomaților, fie în subordinea ministerelor de externe, fie autonome, dar strâns legate de acestea. Lipsa unui institut diplomatic propriu este specifică doar statelor mici, sărace și instabile politic – precum Tuvalu, Nauru sau Somalia. România, în schimb, a avut o tradiție solidă în formarea diplomaților, de la Academia Diplomatică (2002–2005) până la actualul IDR, înființat prin Hotărârea de Guvern nr. 880/2005.
Desființarea Institutului Diplomatic Român, avertizează ea, ar însemna o dezarmare instituțională într-un moment geopolitic critic. „Ne dezarmăm singuri în fața inamicului”, scrie Popescu-Bîrlan, reamintind că România se confruntă cu forme tot mai agresive de război informațional și că pregătirea diplomaților este o componentă strategică a securității naționale.
Un proiect cu vicii de constituționalitate
Dincolo de criticile de fond, inițiativa ridică și serioase probleme de legalitate. Proiectul a fost depus inițial la Camera Deputaților, deși, potrivit procedurii constituționale, Senatul trebuia să fie prima Cameră sesizată. Corectura s-a făcut abia după intervenția Consiliului Legislativ. În plus, legea prevede că noul institut ar urma să funcționeze „în subordinea Cancelariei Prim-ministrului”, ceea ce ar putea contraveni art. 117 alin. (2) din Constituție, care stipulează că doar Guvernul, nu Parlamentul, poate înființa organe de specialitate în subordinea sa, prin hotărâre și cu avizul Curții de Conturi.
Un precedent similar a fost deja sancționat de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 16/2007, care a declarat neconstituțională legea de înființare a Autorității Naționale pentru Turism, pe un temei identic. Prin urmare, și această inițiativă legislativă ar putea fi vulnerabilă din punct de vedere constituțional, dacă nu este reformulată și adoptată prin act guvernamental.
Reformă sau pretext pentru noi funcții politice?
Criticii proiectului văd în acest demers nu o reformă reală, ci o operațiune de cosmetizare instituțională, menită să ofere posturi noi într-o structură centralizată, lipsită de eficiență și claritate. Se naște, din cenușa instituțiilor funcționale, un nou institut de formare, fără formă și fără fond, al cărui unic scop pare a fi acela de a oferi fotolii călduțe unor personaje agreate, sub pretextul unei reforme.
Într-un moment în care statul român clamează austeritatea și nevoia reducerii cheltuielilor bugetare, crearea unei suprastructuri birocratice pare nu doar inoportună, ci și contrară principiilor de eficiență și bună guvernanță. Dacă proiectul va trece și de Camera Deputaților în forma actuală, România riscă nu doar să piardă o instituție de tradiție în formarea diplomaților, ci și să ofere un exemplu negativ de cum „reforma administrativă” poate deveni un pretext pentru politizare și centralizare excesivă.
Comentează