NEBUNIE totală în Venezuela: Maduro SFIDEAZĂ ultimatumul dat de statele europene

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 04-02-2019

Actualizat: 04-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: RTV.net

Șeful statului venezuelean Nicolas Maduro a respins duminică seara ultimatumul mai multor ţări europene în vederea organizării unor noi alegeri prezidenţiale, iar state membre UE au promis să-l recunoască în acest caz pe opozantul Juan Guaido preşedinte încă de luni, relatează AFP.

Citește și: Confruntare directă între Isărescu și Teodorovici: prima întâlnire, după o perioadă de război total

Într-un interviu acordat postului de televiziune spaniol La Sexta, Maduro a declarat că el nu va da dovadă de ”laşitate în faţa presiunilor” celor care-i cer să plece de la putere.

Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia - cărora Austria li s-a alăturat duminică - i-au cerut lui Maduro să anunţe convocarea unor alegeri prezidenţiale anticipate, ameninţând că altgel îl vor recunoaşte - începând de luni - pe Guaido, în vârstă de 35 de ani, ca preşedinte.

”De ce trebuie ca Uniunea Europeană să săună unei ţări din lume care a organizat deja alegeri căea trebuie să-şi refacă scrutinul prezidenţial, deoarece nu l-a câştigat aliaţii săi?”, s-a întrebat Maduro, care se exprima de la Caracas.

”Ei încearcă să ne încolţească cu ultimatumuri pentru a ne obliga să ajungem într-o situaţie de extremă confruntare”, a continuat el.

La câteva ore după expirarea acestui ultimatum, Ottawa urmează să găzduiască o reuniune de criză a miniştrilor de Externe din cadrul Grupului de la Lima, din care fac parte Canada şi aproximativ zece ţări latino-americane.

”Participanţi ai ansamblului comunităţii naţionale” urmează să se alăture discuţiilor, potrivit Ministerului canadian de Externe. Secretarul de Stat american Mike Pompeo urmează să participe prin videoconferinţă, a anunţat Departamentul de Stat. Iar UE ar putea asista, de asemenea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri