Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negociatorii UE vor merge, luni, la Londra, pentru a intensifica negocierile viitoarei relaţii după Brexit, anunţă Ursula von der Leyen

Euractiv
Ursula von der Leyen

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunţat vineri, într-un mesaj postat pe Twitter, că negociatorii UE urmează să se ducă, ”aşa cum s-a prevăzut”, la Londra, ”săptămâna viitoare”, în vederea unei ”intensificări” a negocierilor cu privire la viitoarea relaţie după Brexit, relatează AFP.

”UE continuă să acţioneze în favoarea unui acord, însă nu cu orice preţ. Aşa cum s-a prevăzut, echipa noastră de negociere se va duce la Londra săptămâna viitoare, în vederea unei intensificări a acestor negocieri”, a anunţat pe Twitter germana, potrivit news.ro.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

Von der Leyen face această declaraţie după ce premierul britanic Boris Johnson a cerut UE o ”schimbare fundamentală” a abordării Uniunii în negoieri, ameninţând că altfel Regatul Unit ”ar trebui să se pregătească” de un ”no deal”.

Europenii ”au abandonat ideea unui acord de liber-schimb. Se pare că nu există niciun progres din partea Bruxellesului. Aşadar, ceea ce le transmitem este: veniţi să ne vedeţi în cazul în care vă schimbaţi radical abordarea, altfel asta ne va face să vorbim foarte bine despre detaliile practice” ale unei ieşiri fără un acord comercial, a ameninţat Johnson la televiziunea britanică.

”Negocierile comericale s-au terminat - UE le-a pus efectiv capăt, iar noi nu vom lua pate la un proces absurd. Doar dacă UE îşi schimbă în mod fundamental poziţia va merita efortul să stăm de vorbă”, a declarat ulterior o sursă britanică.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu .

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi-a anunţat joi seara, în urma unei discuţii despre Brexit în cadrul summitului UE de la Bruxeles, intenţia de a negocia săptămâna viitoare la Londra, iar cealaltă săptămânăla Bruxelles, într-o încercare de a evita un ”no deal” la sfârşitul anului, când Regatul Unit va înceta să mai aplice reglementările europene în mod tranzitoriu.

Negocierile Londrei cu Bruxellesul sunt blocate în trei subiecte - accesul pescarilor europeni în apele britanice, garanţii cerute Londrei în domeniul concurenţei - în pofida unor progrese recente - şi modul de reglementare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.