Negociatorul UE, deschis extinderii cu un an a tranziţiei Brexitului! Ce condiție trebuie să accepte Theresa May

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-10-2018

Actualizat: 17-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Extinderea cu un an a perioadei de tranziţie ar fi condiţionată de acceptarea de către premierul britanic Theresa May a unui aşa-numit control dublu, pentru a se evita instalarea unei graniţe cu Irlanda de Nord, au declarat diplomaţi citaţi de Financial Times, conform news.ro.

Potrivit publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, Comisia Europeană s-a oferit să permită Marii Britanii să rămână în uniunea vamală şi pe piaţa internă dincolo de termenul convenit pentru tranziţie, respectiv sfârşitul lunii decembrie a anului 2020.

Lovitură grea pentru românii care doresc să acceseze programul Rabla: se impune o condiție ELIMINATORIE

Barnier  a declarat marţi că Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor lucra „calm şi serios” în următoarele săptămâni pentru a ajunge la un acord privind retragerea Marii Britanii din blocul european fără să se creeze o graniţă strictă între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.

Liderii celor 27 de state membre care vor rămâne în UE vor discuta despre progresul negocierilor miercuri seara.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri