Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocieri dure între PSD și aliați pe ultimă sută. Calcule, nume și permutări/ surse

sah

Astăzi se va decide clar care vor fi relațiile dintre partenerii din fosta alianță la guvernare. Vor merge PSD, UNPR și ALDE împreună? Vor avea candidați comuni la toate sectoarele și la Primăria Capitalei? Sunt întrebări care își vor afla un răspuns azi în deciziile Comitetului Executiv Național al PSD. NU la fel de clar este dacă azi vom afla și nume - o certitudine este totuși: senatorul Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Capitalei.

Potrivit informațiilor noastre posibilitatea că listele și candidații să fie comuni de sus până jos se micșorează cu oră ce trece. Condițiile prea mari în raport cu mărimea partidului pe care îl reprezintă puse de Călin Popescu Tăriceanu și unele reticențe ale UNPR fac ca soluția candidaturilor separate să fie repusă pe masă.

Variante de combinații:

I.Candidaturi separate: PSD, UNPR și ALDE vor prezenta candidați separați la toate sectoarele și la Primăria Capitalei și se va semna un acord de colaborare post-electorală și de neatac în campanie.

II.Candidați comuni și liste comune - șanse extrem de mici.

III.Candidat unic la Capitală cu listă comună pentru CGMB, dar candidaturi separate la sectoare și liste separate pentru consiliile de sector.

IV.Combinații și înțelegeri  punctuale PSD-UNPR și PSD-ALDE pentru că nu există nici un fel de colaborare ALDE-UNPR. Ar putea exista așadar în funcție de sector, dar posibil și la Capitală înțelegeri de genul 1+1.

______

PRIMĂRIA CAPITALEI - senatorul Gabriela Firea are cele mai mari șanse. Nici un alt nume nu a mai fost vehiculat cu seriozitate, deși în CExN al PSD se va da un vot formal și pentru candidaturile senatorilor Orlando Teodorovici și Șerban Nicolae.

SECTORUL 1 - Dacă se va merge pe alianță potrivit negocierilor ar fi unul din cele două sectoare unde ALDE ar urma să pună candidați. Două nume sunt vehiculate: Laura Chiriac, fost jurnalist și actual purtător de cuvânt al ALDE și Dan Tudorache, președintele PSD Sector 1. În cazul în care nu se va ajunge la un acord atunci PSD va merge pe mâna deputatului Dan Tudorache, președintele PSD Sector 1.

SECTORUL 2 - singurul nume de care s-a pomenit este cel al actualului edil Neculai Onțanu. Foarte posibil că la acest sector ALDE să pună candidat separat și alianța să însemne doar PSD-UNPR.

SECTORUL 3 - e dat ca sigur actualul primar Robert Negoiță care ar urma să fie susținut de cele 3 partide.

SECTORUL 4 - dacă se va merge pe alianță atunci locul ar putea reveni ALDE care ar merge pe mâna actualului viceprimar al Sectorului 4, Răzvan Spiridon. În cazul în care se va merge separat, atunci PSD va merge pe mâna lui Daniel Băluță, primar interimar al Sectorului 4 și președinte PSD Sector 4.

SECTOR 5 - potrivit informațiilor noastre în calcule sunt luați deputații Daniel Florea și Dumitru Chiriță. Cel mai probabil se va merge pe mâna celui din urmă care ar avea relații bune cu primarul suspendat al sectorului și care păstrează încă o favorabilitate crescută în rândul electoratului.

SECTOR 6 - este dat ca sigur senatorul Gabriel Mutu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.