Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocieri pentru un armistițiu în Gaza: Hamas cere Israelului mai mult timp

Al Jazeera
Israel Hamas

Un oficial cu rang înalt din cadrul Hamas a declarat sâmbătă că nu s-a ajuns încă la un acord final privind un armistiţiu provizoriu pentru a pune capăt războiului de aproape patru luni cu Israelul în Gaza, relatează Times of Israel. Oficialii israelieni aşteaptă un răspuns duminică sau luni, potrivit news.ro.

Liderii grupării teroriste analizau un cadru propus, elaborat de înalţi oficiali din Israel, Qatar, Egipt şi Statele Unite în timpul discuţiilor de la Paris de săptămâna trecută, a declarat Osama Hamdan, un înalt oficial Hamas din Liban.

Dar este nevoie de mai mult timp, a spus el, pentru "a ne anunţa poziţia".

El a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că mişcarea sa "a declarat în repetate rânduri" că este "deschisă să discute orice iniţiativă... care să pună capăt acestei agresiuni barbare împotriva poporului nostru palestinian".

Dar, deşi Hamdan a confirmat că grupul a primit propunerea de armistiţiu redactată de mediatorii de la Paris, el a spus că nu s-a ajuns încă la un acord şi că planului îi lipsesc unele detalii.

"Ne vom anunţa poziţia" în curând, "bazată pe... dorinţa noastră de a pune capăt cât mai repede posibil agresiunii pe care o suferă poporul nostru", a adăugat el.

Hamdan, a cărui organizaţie a cerut o încetare totală a focului înainte de orice acord, a denunţat, de asemenea, o "campanie de dezinformare israeliană" care vizează "denaturarea" poziţiei Hamas.

Israelul "a respins toate iniţiativele luate până acum... pentru a continua agresiunea", a afirmat el.

O sursă din cadrul Hamas a declarat că actuala propunere de armistiţiu în trei etape, aflată în discuţie, include o pauză iniţială de şase săptămâni, în urma căreia unii ostatici ar fi eliberaţi în schimbul prizonierilor palestinieni, cu potenţiale prelungiri ale încetării temporare a focului. Cu toate acestea, au existat rapoarte care sugerează că acordul ar include termeni diferiţi.

 

Disensiuni între oficialii isrelieni

Postul public Kan a relatat că au existat diferenţe de opinie între oficialii israelieni cu privire la cauza întârzierii răspunsului Hamas la acordul propus. Unii spun că a fost vorba de un aspect tehnic, deoarece răspunsul trebuie să fie transmis Israelului prin intermediul prim-ministrului din Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, care este, de asemenea, ministrul de externe al emiratului, iar acesta s-a întors în ţara sa abia în weekend, după ce a participat la discuţiile privind propunerea în străinătate.

Alţii susţin că acest lucru se datorează unei dezbateri interne serioase între înalţii oficiali Hamas cu privire la propunerea actuală. The Wall Street Journal a relatat vineri că dinamica predominantă în cadrul Hamas s-a inversat, şeful organizaţiei teroriste din Gaza, Yahya Sinwar, fiind dispus să accepte un armistiţiu temporar, în timp ce liderii săi din afara Fâşiei fac presiuni pentru concesii suplimentare din partea Israelului şi pentru o încetare permanentă a focului.

Israelul aşteaptă un răspuns din partea Hamas într-o zi sau două, adică duminică sau luni, a relatat sâmbătă Canalul 12.

Potrivit unui raport Kan fără sursă, oficialii israelieni aşteaptă să convoace o altă reuniune a cabinetului de securitate cu privire la propunerea privind ostaticii pentru a evita ca scurgerile de informaţii de la reuniune să influenţeze o decizie a Hamas.

De asemenea, Israelul nu vorbeşte cu mediatorii până când nu primeşte un răspuns, potrivit raportului, din acelaşi motiv.

 

Poziția lui Ismail Haniyeh


Surse Hamas şi egiptene au declarat pentru postul Al-Arabiya că liderul Hamas, Ismail Haniyeh, care se află în Qatar, a amânat o nouă călătorie la Cairo, în care ar fi discutat despre propunerea în cazul ostaticilor. O delegaţie Hamas condusă de Haniyeh s-a aflat săptămâna trecută în capitala egipteană pentru discuţii pe această temă.

Haniyeh a declarat că orice încetare a focului trebuie să ducă la "o retragere completă" a trupelor israeliene din Gaza.

Potrivit biroului său, Haniyeh a discutat vineri cu liderul Jihadului Islamic Palestinian, grup aliat, dar mai mic, cu sediul în Gaza, Ziad Nakhaleh, iar cei doi au convenit că orice acord cu Israelul pentru eliberarea ostaticilor trebuie să fie însoţit de o încetare completă a luptelor, de retragerea forţelor israeliene din Gaza, de încetarea blocadei israeliene asupra enclavei, de reconstrucţia Fâşiei şi de eliberarea prizonierilor palestinieni din domeniul securităţii.

Astfel de cereri abrupte par să nu fie pe placul Israelului. Insistenţa asupra eliberării pe scară largă a prizonierilor şi a încetării luptelor din Gaza a pus Hamas în dezacord cu propunerea în mai multe etape elaborată la Paris, pe care oficialii au prezentat-o săptămâna trecută. Această propunere nu include o încetare permanentă a focului.

Liderii israelieni au declarat că vor continua să lupte până când Hamas va fi distrusă, chiar dacă sunt de acord cu pauze lungi care sunt însoţite de eliberarea ostaticilor.

Între timp, armata israeliană este în favoarea unei înţelegeri pentru eliberarea ostaticilor, chiar dacă aceasta ar însemna oprirea luptelor pentru o perioadă îndelungată, potrivit Kan.

Raportul, care nu are sursă, a precizat că oficialii Forţelor de Apărare ale Israelului au remarcat faptul că această campanie militară nu a reuşit să elibereze ostaticii, care este unul dintre cele două obiective ale ofensivei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.