Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocierile dintre separatiștii catalani și guvernul Spaniei au fost reluate după șapte ani

www.irishtimes.com
referendum Catalonia

Guvernul spaniol a început miercuri negocieri cu Guvernul regional separatist din Catalonia - pentru prima oară în şapte ani -, însă poziţiile lor rămân diametral opuse, în pofida acestui semn de destindere, relatează AFP, preluată de news.ro

Cele două delegaţii s-au întâlnit la sediul Guvernului regional catalan, la Barcelona, într-o comisie bilaterală care nu s-a mai reunit din 2011.

Reactivarea acestei comisii a fost decisă de noul premier socialist Pedro Sanchez şi şeful separatist al Executivului catalan Quim Torra pe 10 iulie, la Madrid.

Pe ordinea de zi a întâlnirii se aflau probleme de finanţare, investiţii în infrastructură, dar delegaţii catalani voiau să vorbească mai ales despre politică.

Ei cer să poată organiza un referendum de autodeterminare şi reclamă eliberarea liderilor separatişti catalini aflaţi în detenţie provizorie, înainte să fie judecaţi din cauza rolului pe care l-au jucat în tentativa de secesiune a Cataloniei în octombrie.

Guvernul socialist al lui Pedro Sanchez consideră, la fel ca predecesorul său conservator, că Legea fundamentală spaniolă nu permite un referendum de autodeterminare. El refuză, de asemenea, să intervină în funcţionarea justiţiei.

Însă speră să ajungă la un nou acord pe tema relaţiilor între Catalonia şi Guvernul central, care să fie supus unui referendum.

”Nu este vorba despre a ne înfrunta, ci de ajunge la un consens larg care să reprezinte 80 până la 100% din voinţa societăţii”, a declarat ministrul spaniol al Politicii Teritoriale Meritxell Batet, care conduce delegaţia de la Madrid.

La venirea sa la putere, la începutul lui iunie, în urma adiptării unei moţiuni de cenzură contra predecesorului său Mariano Rajoy, Pedro Sanchez a promis o normalizare a relaţiilor cu separatiştii care au proclamat ”republica Catalonia” pe 27 octombrie.

Însă separatiştii, care au votat moţiunea de cenzură şi de care depinde longevitatea Guvernului, îi cer mai mult decât vorbe.

”Trebuie să avem răbdare, pentru că acest lucru nu se va rezolva de la o zila alta, însă ei trebuie să facă paşi înainte”, a declarat ipurtătoare de cuvânt a Guvernului catalan, Elsa Artadi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.