Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negrescu: România exercită fără sincope președinția din umbră a Consiliului UE

MAE
Victor Negrescu

Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a declarat miercuri, la sediul MAE, că România exercită „fără sincope", de peste două luni de zile, președinția ”din umbră” a Consiliului UE, președinție pe care o va prelua de la 1 ianuarie 2019.

„Contextul în care ne vom afla ridică foarte multe provocări. Fie că vorbim de Brexit, discuțiile privind cadrul financiar multianual, finalul de mandat al actualei Comisii Europene, alegerile pentru Parlamentul European, dezbaterea privind viitorul UE. România trebuie să fie capabilă să asculte diferite puncte de vedere și să identifice acele soluții de consens care pot fi împinse în plan european. De fapt, despre asta este vorba, rolul unei președinții este acela de a media, de a găsi soluții de compromis acceptate de statele membre (...) De foarte multe ori se prezintă ideea că noi vom guverna Uniunea Europeană, sau că vom lua decizii pentru alții, or acest forum reprezintă punctul de vedere al statelor membre, un punct de vedere care ulterior este negociat cu reprezentații Comisiei Europene și reprezentanții Parlamentului European. Practic, deciziile finale nu sunt luate în acest format de lucru", a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, într-o conferință de prezentare a stadiului pregătirilor de către România a preluării de la 1 ianuarie 2019 a președinției rotative a Consiliului UE.

Potrivit lui Negrescu, în acest moment România exercită „din umbră" președinția Consiliului UE.

„Noi deja exercităm rolul de președinție din umbră pe perioada mandatului actual deținut de Austria. Ce înseamnă acest lucru? Inseamnă ca exercităm aceleași atribuții ca pe perioada președinției. Mai exact, participăm la discuții, lucrăm cu colegii austrieci să definim soluții de compromis, avem colegi în Austria în echipa de organizare, deci practic exercităm un rol similar deja de mai bine de două luni, fără să existe sincope și ce se întamplă acum se va întampla și de anul viitor (...) O președinție e măsurată prin prisma capacității de a finaliza dosare europene (...) Ieri a avut loc o nouă reuniune a Consiliului interministerial pentru pregătirea președinției, prezidat de prim-ministru, am adoptat calendarul revizuit al președinției României. Practic, noi avem definit tot ce înseamnă datele pentru consiliile formale și informale și avem lista de evenimente care vor fi organizate în România pe perioada președinției noastre", a declarat ministrul delegat pentru afaceri europene.

Responsabilul din cadrul ministerului pe dimensiunea de comunicare a exercitării de către România a președinției Consiliului UE, Doris Mircea, a declarat, miercuri, că România va oferi participanților la reuniunile Consiliului UE „materiale promoționale și cadouri” care vor conține, „în special cravate și eșarfe”.

„Materialele promoționale și cadourile reprezintă emblema fiecărui stat membru și reprezintă o cutumă, nu este ceva ce a inventat România. Noi preluăm de la celelalte state această practică. Cadourile sunt în speciale legate de cadouri și eșarfe”, a declarat Doris Mircea.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.