Premium
FMI şi Comisia Europeană ar dori ca România să aibă un deficit bugetar pentru anul viitor de doar 0,9%. Ţinta deja stabilită era de 1,4%. Însă chiar şi acest prag este dificil de atins şi, pentru sunt constrângeri mari, dar şi cheltuili promise uriaşe, guvernul de la Bucureşti încearcă să obţuină nişte derogări, pentru a se putea duce cu deficitul la 2,1%, relatează Digi24.ro
Comisia de la Bruxelles este însă cea care insistă pentru o micșorare a deficitului. România a luat de capul său decizia de a amâna liberalizarea preţurilor la gaze, mai sunt tot felul de mici frecuşuri și acestea nu trec fără urmări. În esenţă, dincolo de cifre, instituţiile internaţionale cer, de fapt, să nu mai existe o diferenţă între deficitul pe cash şi cel ESA, în sistemul european al conturilor. Iar guvernul vrea să rămână pe cash, pentru că este mai permisivă.
Şi aici se vede cine este cel mai dur în negocieri. FMI foloseşte metodologia cash,Comisia pe cea bazată pe ESA. Insistenţa de acum arată că vocală este Comisia. Şi pentru că sunt chestiuni abstracte, în... „contabilicească”, poate că e timpul să vedem care e diferenţa dintre ele.
Deşi e vorba de acelaşi buget, de bani, e o diferenţă uriaşă între cele două raportări. Cea preferată de autorităţile române, pe cash, presupune o numărare a plăţile făcute efectiv, adică a banilor ce ies din visterie.
La deficitul calculat în baza sistemului conturilor europene baza este mai largă - cuprinde şi plăţile angajate, chiar dacă banii efectiv sunt daţi la un alt termen.
De pildă, dacă guvernul semnează un contract de zece milioane de euro pentru o autostradă care este construită, atunci suma respectivă apare în buget sub formă de cheltuială, chiar dacă plata este prevăzută peste o vreme.
În sistemul de raportare cash, în buget costul acelui segment de autostradă apare doar atunci când se face plata la termen. Sau aşa cum se întâmplă des, cu întârziere. Aceasta este marea hibă a raportării pe cash.... riscul de neplată şi formarea de arierate.
Un guvern se poate angaja să facă achiziţii sau investiţii, dar când are probleme cu ţintele de deficit din cauza unor încasări proaste, amână plăţile. Constructorii de autostrăzi s-au plâns de mai multe ori în acest an că primesc banii cu întârziere. Cei care fac magistrala V a metroului din Capitală au avut aceeaşi problemă. Astaldi chiar a făcut mare tărăboi.
În anii anteriori, când finanţele ţării erau „în piuneze" din cauza recesiunii, deficitul pe cash era scos sub 5%, în schimb cel pe ESA depăşea 8%. Diferenţa venea din plăţi angajate, dar nefăcute. Şi în final se formau arierate.
Aceste datorii ale statului către economie au vicitat întreg circuitul banilor. Au fost cazuri în care firmele erau executate silit de Fisc pentru neplata taxelor, dar acele firme aveau de încasat bani din contracte cu statul.
