Nemții dau drumul motoarelor în România: se deschide o fabrică de zeci de milioane de euro, 700 de locuri de muncă

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-05-2025 12:01

Actualizat: 16-05-2025 15:01

Article thumbnail

Sursă foto: Bernd Weißbrod / DPA / Profimedia

Grupul german STIHL accelerează puternic investițiile în România. Subsidiara locală a gigantului Stihl International construiește o fabrică de baterii la Oradea, investiție care va depăși 40 de milioane de euro și va genera aproximativ 700 de locuri de muncă până în 2028. Producția va începe în septembrie 2025, iar fabrica va deservi în special piața europeană, oferind utilaje electrice și cu acumulatori, dar și pachete de baterii de ultimă generație.

Potrivit unui document consultat de Economica.net, capitalul social al firmei Andreas Stihl Power Tools, subsidiara din România, a fost majorat cu 200 de milioane de lei, ajungând astfel la 400 de milioane de lei. Decizia de majorare a fost luată de compania-mamă, Stihl International Gesellschaft mit beschränkter Haftung, care a injectat astfel un capital substanțial, cel mai probabil pentru a finanța construcția fabricii din Oradea.

Proiectul a fost inițiat în martie 2024, iar lucrările de construcție sunt deja în desfășurare. Compania a anunțat că noua unitate de producție va începe să funcționeze în septembrie 2025 și va deveni complet operațională în următorii ani. Până în 2028, STIHL intenționează să angajeze circa 700 de persoane pentru fabrica din România.

Printre posturile pentru care se fac deja recrutări se numără cele de tehnician facilități cu expertiză în electricitate, tehnician matrițe – injecții mase plastice, dar și funcții-cheie în achiziții și calitate precum Senior Buyer, Purchasing Lead, Commodity Buyer sau Quality Worker Incoming Inspection.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri