Nemulțumire la vârful PNL privind poziția României la criza din Iran: Aș fi vrut să văd un mesaj mai ferm

Autor: Alice Draghici

Publicat: 03-03-2026 12:44

Article thumbnail

Sursă foto: tomisnews.ro

Tensiunile din Orientul Mijlociu nu provoacă doar reacții diplomatice, ci și nemulțumiri pe scena politică internă. Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru susține că România a ratat ocazia de a transmite un semnal politic clar de susținere pentru Statele Unite și Israel, în contextul conflictului militar din Iran. În opinia sa, mesajele oficiale au fost prea prudente într-un moment care ar fi cerut o poziționare mai tranșantă, având în vedere interesele de securitate ale țării.

Nemulțumire față de poziția oficială

Alexandru Muraru afirmă că ar fi fost necesară o declarație mai apăsată din partea autorităților române.

„Aș fi vrut să văd și un mesaj mai ferm și mai vocal din partea României, mai politic, de susținere pentru Statele Unite ale Americii și Israel, care ar fi fost mai justificat în primul rând din prisma interesului de securitate românesc, pentru că România este stat de frontieră al NATO, cel mai important pilon de securitate pe care se sprijină România este SUA și parteneriatul strategic”, a spus Muraru la RFI.

Întrebat cine ar fi trebuit să transmită acest mesaj, liderul PNL Iași a evitat să indice o persoană anume, dar a vorbit despre riscul ambiguității în perioade de criză.

„Eu nu spun acum că un actor sau altul ar fi trebuit să aibă o poziție diferită de celălalt”, a spus Muraru.

El a adăugat că, în astfel de situații tensionate, lipsa unei exprimări clare poate crea interpretări nedorite.

„În astfel de momente de criză, este de evitat o anumită ambiguitate, care poate fi interpretată ca o ezitare”, crede liberalul.

Mesajul transmis de președinte

În urma atacurilor lansate de SUA și Israel asupra Iranului, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj pe rețeaua X, subliniind că România nu este în pericol direct și că instituțiile statului monitorizează situația.

„România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă. Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră este în afara oricărui pericol. Instituțiile statului român responsabile de politică externă și securitate monitorizează evoluția situației și iau toate măsurile care se impun în astfel de circumstanțe.

Prioritarǎ în prezent este siguranța cetățenilor români din zonele de conflict. Cetățenilor români și turiștilor aflați în zonă le transmit să rămână calmi, să urmeze instrucțiunile și mesajele transmise de către Ministerul de Externe și de autoritățile locale din statele în care se află.

La MAE funcționează o celulă de criză care are ca obiectiv identificarea celor mai sigure și rapide variante pentru repatrierea celor care au rămas blocați ca urmare a închiderii spațiului aerian din regiunea Orientului Mijlociu.

România va continua să acționeze cu responsabilitate, în coordonare cu partenerii noștri, pentru stabilitate și securitate. Respectarea drepturilor și protejarea civililor rămân priorități fundamentale”.

Guvernul anunță măsuri de alertă

La rândul său, premierul Ilie Bolojan a precizat că autoritățile sunt în stare de alertă și că sunt monitorizate efectele închiderii spațiilor aeriene din regiune.

„Am încheiat acum câteva minute o discuție cu doamna ministru Țoiu. Toate structurile noastre sunt în alertă, pentru că, așa cum știți, mai multe țări și-au închis spațiile aeriene, ceea ce înseamnă că zborurile spre aceste țări nu vor mai avea loc.

De asemenea, zborurile din aceste țări vor fi oprite o perioadă de timp și, prin ambasadele noastre, vom ține legătura cu cetățenii români care sunt în aceste țări, încercând pe de o parte să fie informați vizavi de ce se întâmplă și să găsim soluții pentru ca, în momentul în care va fi posibil să se reia zborurile, să asigurăm transportul acestora spre casă sau spre țările unde doresc să ajungă”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri