Partidul Social Democrat a cerut public partenerilor din coaliție să nu blocheze adoptarea Legii bugetului de stat pe 2026, avertizând că respingerea sau diminuarea alocărilor pentru Programul de solidaritate ar putea genera un blocaj politic cu efecte asupra execuției bugetare din acest an.
Într-un comunicat transmis marți, PSD arată că le solicită partenerilor „să aibă o atitudine constructivă în negocierile privind elaborarea Bugetului de stat pentru anul 2026, plecând de la principiul că alocările de fonduri trebuie să reflecte politicile publice ale tuturor partidelor din Coaliție, nu doar ale unora”.
Social-democrații susțin că o eventuală refuzare a includerii în buget a Programului de solidaritate sau reducerea fondurilor destinate acestuia „riscă să determine un blocaj politic nejustificat și iresponsabil, cu implicații negative asupra execuției bugetare din acest an”.
PSD: Impact bugetar minim, necesitate socială majoră
Potrivit comunicatului, Programul de solidaritate propus de PSD ar avea „un impact minimal asupra bugetului de stat”, dar ar fi „absolut necesar pentru susținerea unor categorii sociale afectate puternic de creșterea inflației și de măsurile de austeritate de anul trecut”.
PSD precizează că, din venituri bugetare estimate la peste 860 de miliarde de lei, ar urma să fie alocate aproximativ 3,4 miliarde de lei, echivalentul a 0,4%, pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici, a mamelor și a copiilor din familiile sărace.
În același document se arată că „sursa de finanțare este aceeași din care se acoperă toate cheltuielile bugetare – respectiv veniturile obținute din taxe și impozite”, iar invocarea „indicării surselor de finanțare” pentru astfel de alocări ar reflecta „fie rea-credință, fie o înțelegere rudimentară a construcției fiscal-bugetare”.
Negocieri tensionate pe deficit și cheltuieli
Poziția PSD vine în contextul unor negocieri tensionate în interiorul coaliției, unde principala dispută vizează dimensiunea pachetului social și spațiul bugetar disponibil, în condițiile în care Ministerul Finanțelor insistă pe reducerea deficitului spre pragul de 6% din PIB.
Liberalii au transmis, în repetate rânduri, că bugetul trebuie construit pe baze „realiste”, fără cheltuieli suplimentare fără acoperire, invocând presiunea costurilor cu dobânzile și nevoia de a transmite piețelor financiare un semnal de disciplină fiscală. În același timp, discuțiile au vizat și alocările către autoritățile locale și prioritizarea investițiilor finanțate din fonduri europene.
În acest cadru, PSD susține că distribuirea veniturilor bugetare reprezintă „strict o decizie politică” și că măsurile incluse în Programul de solidaritate sunt „rezonabile din punct de vedere financiar, dar absolut necesare din punct de vedere social”.
Apel la responsabilitate în coaliție
Social-democrații solicită explicit partenerilor de guvernare „să nu blocheze adoptarea bugetului prin respingerea sau reducerea alocărilor pentru Programul de solidaritate”, avertizând că „guvernarea nu se poate rezuma doar la cifrele bugetare”.
„Guvernarea trebuie să fie în primul rând pentru oameni și trebuie să țină cont de greutățile lor”, se mai arată în comunicat.
PSD reacționează și la invocarea stabilității politice în cadrul negocierilor, arătând că aceasta „nu este doar responsabilitatea PSD și nu trebuie invocată doar atunci când PSD își apără propriul electorat”. „Stabilitatea politică este responsabilitatea tuturor partidelor din arcul guvernamental care au obligația să respecte alegătorii celorlalți parteneri de guvernare”, mai transmite formațiunea.





























Comentează