Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nervi în PNL înaintea alegerilor europarlamentare - Săftoiu îl trage de mânecă pe Orban: 'De ce, Ludovic?'

vot europarlamentare

Claudiu Săftoiu îi reproșează lui Ludovic Orban comandarea unui sondaj de opinie pentru stabilirea listei finale a liberalilor care vor reprezenta România la Bruxelles, în condițiile în care deja 47 de liberali s-au înscris, iar liderul PNL s-a antepronunțat în cazul primarilor Mircea Hava și Gheorghe Falcă, spunând că vor ajunge la Bruxelles. Claudiu Săftoiu anunță că și-a depus candidatura pentru alegerile europarlamentare și își exprimă speranța ca sondajul „să fie corect desfășurat”.

ALDE și-a stabilit ținta pentru alegerile europarlamentare - Anunțul făcut de Tăriceanu. Cine este sigur pe listă

„De ce, Ludovic?

Sondajul de opinie comandat de PNL, pentru măsurarea sociologică a candidaților pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2019, a fost aprobat în BPN, și reprezintă unul dintre criteriile importante, pentru stabilirea listei finale a liberalilor care vor reprezenta România la Bruxelles.

Mă număr printre cei 46-47 liberali din intreaga țară, care și-au depus, la termen, candidatura pentru alegerile menționate. Am înregistrat un dosar care cuprinde un CV profesional, activitatea politică in PNL, precum și proiectul politic personal pentru Bruxelles.

Ca toți cei 47 de liberali înscriși, nutresc speranța ca sondajul să ne cuprindă pe toți, și să ofere o calibrare optimă a listei PNL, la nivel național. Încă sunt convins că cei mai merituoși liberali vor prinde lista finală, pentru că ei se vor dovedi a fi, conform sondajului, cei mai respectați, mai cunoscuți, mai apreciați și mai competenți liberali, pe care opinia publică - electoratul îi percepe drept reprezentanții cei mai potriviți pentru apărarea intereselor țării în Europa.

Ca și ceilalți liberali, sper ca sondajul să fie corect desfășurat și, de asemenea, corect prezentat conducerii naționale PNL și opiniei publice.

Cel care este direct răspunzător de lista la europarlamentare a PNL este președintele partidului. Așa am înțeles. Prin urmare, președintele PNL este obligat să asigure o competiție liberă, deschisă, democratică, nepărtinitoare, în etapa alegerilor interne.

Fără ante-pronunțări, fără favoritisme, fără comenzi de nerefuzat, fără datorii mai vechi, care trebuie întoarse.

Înțeleg că sondajul costă aproximativ 300 000 de euro și că este utilizată o casă de sondaje, cu care doamna Raluca Turcan a mai lucrat, la Sibiu și nu numai. Să fie primit!

Mai mult, sondajul ar presupune chestionarea a aproximativ 25 000 de cetățeni din toate regiunile țării, de unde ar trebui să provină reprezentanții liberali pentru europarlamentare.

Costul neobișnuit, uriaș, al cercetării sociologice comandate de partidul meu presupune, se pare, o contribuție de 3500 euro, pentru fiecare filială PNL, la care se adaugă o sumă egală, atrasă de la centru, în contul fiecărei filiale.

Semnele de întrebare răsar și răsar, pentru mine:
1) cum a fost selectată firma de cercetări sociologice? 
2) cum s-a ajuns la suma vehiculată în presă, pentru plata unui sondaj de opinie la nivel național? 
3) cine vor fi sutele, chiar miile de agenți de sondare, care vor chestiona zeci de mii de români? Sunt aceștia voluntari liberali, plătiți la bucată, pentru fiecare chestionar, ori sunt doar angajații firmei de sondaje?
4) vor fi respectate procedurile sociologice, criteriile prestabilite științific, precum chestionarea prin "pasul sociologic"?
5) cine va avea acces la baza de date a sondajului? Cum va fi autentificat/validat rezultatul final?
6) cum au fost formulate intrebările sondajului, referitor la favorabilitatea și notorietatea celor care doresc sa participe la alegerile europarlamentare?

Aștept un tratament egal, colegial, liberal, al celor care au organizat mega-sondajul PNL, pentru alegerile europarlamentare de la anul.

Si, o ultimă mare nedumerire: liderul național al PNL îi asigură public pe unii dintre competitorii aflați în plin proces de evaluare că vor fi sigur plasați pe locuri direct eligibile, pe lista finală a partidului.

Astfel, de exemplu, până acum știm sigur - din gura șefului politic - că, în mai 2019, primarii liberali Mircea Hava și Gheorghe Falcă vor ajunge la Bruxelles, ca europarlamentari PNL.

Ca să vezi: o astfel de ante-pronunțare nu ar vicia cumva cercetarea sociologică în curs, comandată și plătită de membrii liberali?

Reamintesc, sondajul care departajează competitorii nu a fost încă terminat.

Exemple de ante- pronunțare mai sunt. Și nu e bine. Pentru că așa, de ce mai e nevoie de sondajul de opinie, câtă vreme se știu deja merituoșii câștigători?

De ce, Ludovic?”, scrie Claudiu Săftoiu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.