Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicio dovadă din partea Israelului care să sprijine acuzaţiile împotriva UNRWA (comisar european)

Chiarnalisis
Hamas Al-Qassam Brigada

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a declarat joi că nu a văzut nicio dovadă din partea Israelului care să susţină acuzaţiile formulate împotriva personalului Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), organism care, în opinia sa, ar trebui să continue să joace un rol "critic" în Gaza, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

UNRWA, care oferă ajutor şi servicii refugiaţilor palestinieni din Gaza şi din întreaga regiune, se află în mijlocul unei crize după ce Israelul a acuzat mai mulţi membri ai personalului său de implicare în atacurile Hamas din 7 octombrie.

Acuzaţiile i-au determinat pe cei mai importanţi donatori ai UNRWA, inclusiv SUA, să întrerupă finanţarea, punând sub semnul întrebării viitorul agenţiei.

Comisia Europeană este unul dintre principalii donatori ai UNRWA, după Statele Unite. Ea a anunţat la 1 martie că va debloca 50 de milioane de euro pentru agenţia ONU, însă o nouă tranşă de 32 de milioane de euro va fi deblocată ulterior în funcţie de rezultatul unei anchete privind acuzaţiile israeliene.

Janez Lenarcic a declarat că nici el, nicio altă persoană din executivul UE, sau vreun alt donator UNRWA, nu a primit dovezi din partea Israelului cu privire la aceste acuzaţii.

"Chiar dacă acele acuzaţii, la final, se dovedesc a fi adevărate, asta nu înseamnă că UNRWA este autorul faptei", le-a declarat el jurnaliştilor.

"UNRWA a reacţionat corect, imediat, eficient. A luat mai multe măsuri. Există o anchetă. Suntem mulţumiţi până acum de toate acestea", a mai spus oficialul european.

"UNRWA are, desigur, un rol critic de jucat aici (în Gaza), deoarece dispune de infrastructură, depozite, adăposturi, capacităţi logistice de neegalat", a mai spus el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.