DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nicio emoţie pentru Hellvig - Parlamentul a constatat că SRI a respectat Constituţia şi legile ţării în ultimii şase ani

iohannis hellvig

Camera Deputaţilor şi Senatul a luat act, în plenul reunit de marţi, de rapoartele de activitate ale Serviciului Român de Informaţii în anii 2015, 2016, 2017, 2018 şi 2019 şi de rapoartele comisiei parlamentare de control al SRI cu referire la acest subiect. Comisia a constatat că SRI a respectat Constituţia şi legile ţării.

Comisia a analizat şi a dezbătut rapoartele de activitate ale SRI, cu privire la care a întocmit, pentru fiecare dintre acestea, un raport propriu care include constatările şi propunerile rezultate, arată un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.

În analiza documentelor prezentate, comisia a urmărit modul în care SRI a contribuit la asigurarea securităţii cetăţenilor în mediul fizic şi digital, capacitatea Serviciului de a răspunde la provocările şi ameninţările în continuă schimbare, cooperarea cu celelalte instituţii ale statului, cu partenerii externi, precum şi comunicarea cu societatea civilă. Comisia a concluzionat că, în realizarea activităţii de informaţii, Serviciul a respectat Constituţia României şi celelalte acte normative, .

Conform sursei citate, în perioada 2015-2019, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin conform legii, comisia a avizat proiectele de lege cu care a fost sesizată, printre care şi cele privind bugetul SRI, a efectuat numeroase deplasări la unităţile centrale şi teritoriale ale SRI, a audiat conducerea Serviciului pe probleme punctuale, a efectuat deplasări la comisiile omoloage ale unor state europene şi a răspuns la sesizările primite din partea cetăţenilor.

„De când am preluat funcţia de preşedinte, am analizat şi am realizat o evaluare a documentelor aflate în lucru la comisie, printre care şi rapoartele de activitate ale comisiei. Aceste documente erau transmise către Birourile permanente reunite şi am făcut demersurile necesare pentru a le aduce în plenul Parlamentului. Astăzi, am reuşit să prezint concluziile cComisiei la rapoartele SRI, dar şi rapoartele de activitate ale comisiei şi ne-am descărcat, astfel, de această sarcină care viza perioada 2015-2019. Mă bucur că am găsit deschidere şi disponibilitate din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi a doamnei Anca Dragu, preşedinta Senatului, pentru a pune aceste documente pe ordinea de zi de astăzi. Ştim că există un interes public major faţă de activitatea Comisiei şi mă voi asigura că, în acest mandat, activitatea comisiei va fi mai transparentă, pentru că în aceste vremuri greu încercate de pandemie, trebuie să depunem şi mai mult efort pentru câştigarea încrederii cetăţenilor într-o guvernare prin lege”, a declarat senatorul Cristian Chirteş, preşedinte al comisiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.