DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nicki Minaj a confirmat colaborarea cu Adele pentru o nouă piesă: 'Este o melodie epică'

thefader.com
Nicki Minaj

Artista rap Nicki Minaj a dezvăluit că a colaborat cu cântăreața britanică Adele la o nouă piesă, pentru care au filmat deja un videoclip, potrivit officialcharts.com, scrie Mediafax.

Într-un interviu acordat pentru platforma online Entertainment Tonight, Nicki Minaj a confirmat colaborarea cu Adele: "Da și da, da și da, wooo hoo! Adele m-a pus să îmi dau cuvântul că nu voi spune nimănui că lucrez cu ea, că deja am realizat un videoclip și că este o melodie epică".

Informația a fost făcută publică după ce, în luna septembrie, cântăreața Onika Tanya Maraj, cunoscută sub numele de scenă Nicki Minaj, a afirmat că "a decis să se retragă, pentru a-și întemeia o familie" și că își va iubi mereu fanii.

Citește și: Număr record de filme înscrise pentru categoria 'cel mai bun lungmetraj de animaţie' a premiilor Oscar 2020

Cântăreața hip-hop Nicki Minaj s-a născut în Saint James, în insulele Trinidad şi Tobago, şi a crescut în Jamaica şi în New York. Minaj a intrat în atenţia publicului după ce a semnat un contract cu Young Money Entertainment, în 2009. Celebră pentru stilul vestimentar foarte colorat şi perucile la fel de colorate pe care le utilizează frecvent, artista a avut mai multe piese clasate pe primele locuri în topurile de specialitate din Statele Unite. Minaj a fost prima femeie inclusă în lista MTV's Annual Hottest MC, iar, în 2012, a fost numită de New York Times "cea mai influentă artistă rap din toate timpurile". Stilul său de rap este caracterizat de rapiditatea cu care recită versurile şi de utilizarea mai multor accente, mai ales "cockney britanic", caracteristic londonezilor.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics' Choice la BRIT Awards, iar, în 2012, a câştigat şase premii Grammy. Înzestrată cu o voce excepţională, artista nu s-a ferit să exprime deziluziile sale în dragoste în melodii precum "Someone Like You" şi "Rolling in the Deep". Cel de-al treilea album al cântăreţei, intitulat "25", a fost lansat pe 20 noiembrie 2015, doborând toate recordurile, atât pe piaţa din Marea Britanie, cât şi în SUA. Artista are, în total, 15 premii Grammy, dar și un Oscar, primit în 2013, pentru piesa "Skyfall" de pe coloana sonoră a peliculei omonime.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.